PSD i-a dat mandat lui Marcel Ciolacu să negocieze participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de prim-ministru – Cronica serii

1. România este prezentată într-un document oficial ca având la acest moment riscuri crescute legate de siguranța aprovizionării cu energie electrică, deoarece importurile ating cote alarmante. Avertismentul, inclus ca argument în nota de fundamentare a unei hotărâri de guvern prin care proiectului noii centrale electrice pe gaze naturale de peste 1.700 MW de la Mintia va fi declarat ca fiind ″de importanță națională în domeniul energiei electrice″. (Profit.ro)

2. Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 1,929 milioane de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. (Economica)

3. Alocațiile copiilor vor fi majorate cu 10,4%, începând cu 1 ianuarie 2025, după ce în 2024 au urcat cu 13,8%. Astfel, acestea vor crește de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități și de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani. (Hotnews)

4. PSD i-a dat mandat lui Marcel Ciolacu să negocieze participarea la guvernare şi obţinerea poziţiei de prim-ministru, având în vedere scorul obţinut la alegeri, cu absolut toate forţele pro-europene şi democratice din Parlament, a anunţat, luni, după şedinţa conducerii partidului, purtătorul de cuvânt Lucian Romaşcanu. (Libertatea)

5. Preşedintele AUR, George Simion, a facut luni apel pentru formarea unui singur bloc suveranist. ”Trebuie să oprim această lovitură de stat, trebuie să ne alegem preşedintele, cel votat de popor, pe Călin Georgescu, nu cel pe care încearcă să îl inventeze unii şi alţii, respectiv posibil Nicuşor Dan”. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Numărul copiilor morți și al deceselor neonatale la o clinică din Malawi a scăzut cu 82% după implementarea în 2021 a unei soluții bazate pe inteligența artificială. Aceasta urmărește semnele vitale ale bebelușului în timpul travaliului, avertizând clinicienii din timp cu privire la orice anomalie. (The Guardian)

6. România este pe ultimul loc în UE după ponderea pensionarilor care continuă să lucreze. Majoritatea persoanelor din Uniunea Europeană care au ieșit la pensie în 2023 au încetat să mai lucreze și doar 13% dintre acestea au continuat să lucreze, România fiind la coada clasamentului, cu doar 1,7% dintre pensionari care lucrau și după pensionare, conform datelor privind sondajul EU-LFS publicate de Eurostat. (Profit.ro)

7. Raportul „Rolul Meta în alegerile prezidențiale din România din 2024”, citat de Bloomberg, arată cum a fost promovat Călin Georgescu prin 4.100 de reclame politice care o atacau pe Elena Lasconi. În total, s-au cheltuit până la 264.909 euro pe reclame politice controversate în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din România, de către 25 de pagini aparent independente. (Libertatea)

8. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat luni ideea desfășurării de trupe străine în Ucraina, afectată de război, până la aderarea țării la alianța militară NATO. (Digi24)

9. Egiptul a criticat dur ocuparea de către Israel a unor teritorii din Siria, afirmând că echivalează cu „ocuparea pământului sirian” și o „încălcare gravă” a unui armistițiu din 1974. Israelul a intrat cu tancurile și infanteria dincolo de zona tampon care delimitează granița cu Siria, justificând incursiunea ca o mișcare temporară de a-și proteja cetățenii. (FT)

10. Fostul președinte al Consiliului Județean Prahova a fost trimis în judecată luni, de DNA, pentru șase infracțiuni, printre care trafic de influență, luare de mită, dare de mită și fals în declarația de avere. Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreședinte al PNL, este acuzat că a primit mită 16 milioane de lei de la un om de afaceri căruia îi ceruse 47,5 milioane de lei. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Uniunea Europeană va impune un embrago importurilor de țiței și de produse petroliere din Rusia – Cronica serii
România nu e de acord ca Ucraina să facă lucrări de adâncire a canalului Bâstroe – Cronica serii