Peste 230 de milioane de chinezi folosesc inteligența artificială generativă – Cronica de Tehnologie

1. TikTok a negat în Parlamentul European că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu și se laudă cu măsurile pe care le-a luat pentru a combate dezinformarea. Platforma ar fi eliminat peste 66.000 de conturi false, inclusiv o rețea de conturi care făcea, în secret, campanie pentru Georgescu. (Profit.ro)

2. China a anunțat că va interzice exportarea mai multor minerale către Statele Unite, printre care galiu, germaniu și antimoniu, folosite în aplicații militare și dezvoltarea cipurilor. China este responsabilă de 98% din producția mondială de galiu și 60% din cea de germaniu. (FT)

3. Peste 230 de milioane de chinezi folosesc inteligența artificială generativă, conform datelor guvernamentale. Cel mai popular chatbot este Ernie (11,5%), urmat de ChatGPT (7%) și Gemini (3,8%). (SCMP)

4. FBI și Agenția de Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii au lansat un set de îndrumări pentru operatorii de telecomunicații afectați de atacurile hackerilor chinezi. Asta în contextul în care, la șase luni după descoperirea intruziunii, companiile americane de telecomunicații încă nu și-au reparat breșele. (Axios)

5. Apple a făcut public faptul că folosește cipurile dezvoltate de Amazon pentru servicii precum căutarea. În același timp, Apple evaluează în prezent o posibilă folosire a noilor cipuri Amazon Trainium2 pentru inteligența artificială. (CNBC)

6. Microsoft a fost dată în judecată în Marea Britanie, din cauza practicilor anticoncurențiale, pentru $1.27 miliarde. Gigantul american este acuzat că taxează mai mult clienții care folosesc Windows Server cu platformele de cloud rivale. (WSJ)

7. Meta a confirmat faptul că vrea să folosească energia nucleară pentru centrele de date. Compania, care așteaptă acum oferte de la dezvoltatorii de energie nucleară, vrea să adauge astfel o capacitate de până la patru gigawați. (News.ro)

8. Startup-ul german Helsing și-a prezentat prima dronă de atac bazată pe inteligență artificială. Noua dronă, care este deja folosită în Ucraina, poate identifica ținta fără o conexiune de date și va fi produsă în zeci de mii de exemplare pe an. (FT)

9. Google a aplicat o versiune modificată a propriilor termeni și condiții pentru face posibil controversatul contract de cloud computing cu guvernul israelian, cunoscut drept Project Nimbus. Asta după ce inclusiv avocații companiei au avertizat că acesta ar putea favoriza încălcarea drepturilor oamenilor. (The Intercept)

10. La presiunea guvernului spaniol și după mai multe amenzi, Glovo va încadra curierii din această țară drept angajați. Vor fi vizați de schimbare în jur de 15.000 de curieri din 900 de localități. (AP)

Ți-ar mai putea plăcea
Industria muzicală a depășit anul trecut patru trilioane de stream-uri – Cronica de Tehnologie
Google a prezentat Pixel Fold, primul smartphone pliabil al companiei – Cronica de Tehnologie