România va intra în spațiul Schengen și cu frontierele terestre în 2025 – Cronica de Turism

1. Uniunea Europeană va oficializa până la sfârșitul anului intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și la frontierele terestre. Teoretic, România va fi în Schengen de la 1 ianuarie 2025, însă controalele la frontierele terestre ale țării cu Ungaria și Bulgaria vor fi menținute pentru cel puțin încă 6 luni pentru a preveni o creștere bruscă a migrației ilegale. (Digi24)

2. Cetățenii români vor putea călători în China fără viză de intrare în perioada 30 noiembrie 2024 – 31 decembrie 2025. Regula se aplică pentru toți cetățenii români care călătoresc în China pentru o perioadă de cel mult 30 de zile pentru unul dintre următoarele scopuri: turism, afaceri, vizită la rude sau tranzit. (Hotnews)

3. Pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2 și Variantă din stațiunea Sinaia vor fi deschise pentru turiști începând din 28 noiembrie. Cele trei pârtii au dificultate medie și în prezent sunt acoperite cu un strat de zăpadă naturală și artificială de 30-40 de centimetri. Este pentru prima oară după 6 ani când aceste pârtii sunt deschise în luna noiembrie. (Profit)

4. Domeniul Schiabil Șureanu din județul Alba se deschide pentru noul sezon de schi în 29 noiembrie. Domeniul include 11 pârtii cu o lungime totală de 14 kilometri, iar turiștii pot călători cu teleschiuri și telescaun. Prețul unui skipass pentru o zi este de 180 lei pentru adulți și 150 lei pentru copii. (Alba24)

5. Compania aeriană Animawings va lansa în 17 aprilie 2025 zboruri pe ruta București – Nisa. Zborurile vor avea loc în zilele de joi și duminică, iar prețurile încep de la 70 de euro pe sens, însă biletele nu au fost încă puse în vânzare. (Boarding Pass)

Bonus: Departamentul de Stat al SUA a anunțat că România a îndeplinit condițiile pentru calificarea în programul Visa Waiver, prin care se elimină vizele pentru călătoriile în Statele Unite. În perioada 1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024, rata de refuz pentru vizele pentru SUA a fost de 2,61%, sub pragul de 3% impus de legislația europeană. Pentru ca România să intre oficial în programul Visa Waiver este nevoie de o decizie în acest sens din partea Congresului SUA. (News.ro)

6. Compania low-cost Wizz Air a eliminat ruta București – Izmir (Turcia) din sistemul de rezervări. La fel ca și în acest an, ruta ar fi trebuit să fie operată în sezonul de vară cu o frecvență de trei zboruri pe săptămână, în perioada 16 iunie – 26 septembrie. (Boarding Pass)

7. Autoritățile locale din Porto au anunțat un proiect care prevede creșterea taxei turistice de la 2 euro pe noapte la 3 euro pe noapte. Anul trecut, turiștii au petrecut în total 5,5 milioane de nopți în Porto, ceea ce ar însemna că autoritățile vor obține fonduri anuale de circa 16,5 milioane de euro după creșterea taxei. (ITTN)

8. Primăria orașului Malaga a solicitat autorităților centrale din Spania o lege care să permită introducerea unei taxe turistice de 2 euro sau 3 euro pe noapte pentru turiști. Taxa ar urma să fie plătită atât de turiștii care se cazează în hoteluri, cât și de turiștii care închiriază apartamente în regim hotelier. (Schengen News)

9. Aeroportul din Lisabona intenționează să interzică zborurile de noapte în intervalul 01:00 – 05:00, ca urmare a plângerilor formulate de locuitorii orașului. În prezent, regulamentul prevede cel mult 92 de zboruri pe săptămână pe timp de noapte, însă aceasta este depășită frecvent. (Schengen News)
10. Grecia are parte de o schimbare a modului în care turiștii vizitează țară. Datele financiare arată o scădere a veniturilor din turism în iulie și august, concomitent cu o creștere în lunile septembrie și octombrie, cel mai probabil pentru că unii turiști preferă să călătorească toamna pentru a evita canicula din perioada verii. (Economedia)

Ți-ar mai putea plăcea
Minorii vor călători în spațiul aerian Schengen fără controale de frontieră – Cronica de Turism
Grecia a prelungit restricțiile de intrare în țară pentru turiști până în 24 ianuarie – Cronica de Turism