Peste 18 milioane de români sunt așteptați astăzi pentru a-și vota președintele – Cronica dimineții

1. Peste 18 milioane de români din ţară sunt aşteptaţi, duminică, 24 noiembrie 2024, să-şi exprime opţiunea la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Cele aproape 19.000 de secţii de votare de pe teritoriul României se deschid la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot (News.ro).

2. Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până duminică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform datelor oficiale, 218.6703 de persoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care au optat pentru votul prin corespondenţă. (News.ro)

3. Austria și-a ridicat obiecțiile față de admiterea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen, decizia urmând să fie oficializată până la sfârșitul acestui an, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Controalele la frontierele terestre dintre Ungaria și România și dintre România și Bulgaria vor mai fi menținute pentru o perioadă inițială de cel puțin șase luni, potrivit unei declarații comune semnate de Austria, România, Bulgaria și de președinția ungară a Consiliului UE. (Profit.ro)

Din Cronica de Mediu: Emisiile globale de dioxid de carbon vor depăși 41 de miliarde de tone anul acesta, un nivel record. Cea mai mare parte va rezulta prin arderea combustibililor fosili. Raportul Global Carbon Budget, publicat pe fondul desfășurării summitului climatic COP29 la Baku, în Azerbaidjan, estimează o creștere a volumului total de emisii de CO2, de la 40,6 miliarde de tone în 2023 la nivelul record de 41,6 miliarde de tone, în 2024. (Profit.ro)

4. Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, concomitent cu participarea la primul tur al alegerilor prezidenţiale, să răspundă unui număr de trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcolile din Bucureşti. (News.ro)

5. Euro a scăzut vineri la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, piețele estimând că Banca Centrală Europeană va fi nevoită să reducă agresiv ratele dobânzilor pentru a susține economia din zona euro. Moneda unică a scăzut cu mai mult de 1%, până la 1,0335 USD, cea mai slabă cotație din noiembrie 2022.

6. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă, că războiul provocat de invazia rusă în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor după ce Donald Trump va redeveni preşedinte al SUA, precizând că doreşte să audă „propuneri” care să conducă la acest rezultat. (Digi24)

Din Cronica Spațială: Compania aerospațială RISE (Romanian InSpace Engineering) cu sediul în Măgurele (Ilfov) a anunțat că dispozitivul DropCoal care a ajuns recent pe Stația Spațială Internațională a fost instalat și funcționează conform așteptărilor. Dispozitivul analizează modul în care două picături de lichid se amestecă în spațiu în condiții de microgravitație, iar inginerii au obținut deja primele date telemetrice și primele imagini. (RoInSpace)

7. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit rapid într-o incursiune surpriză în august, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt. (News.ro)

8. Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. „Statele semnatare ale Statutului de la Roma (actul fondator al CPI, semnat de toate statele UE) sunt obligate să aplice decizia instanţei. Acesta lucru nu este ceva opţional”. (Digi24)

9. Ţările participante la Conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Baku (COP29), Azerbaidjan, au ajuns sâmbătă la un acord privind un obiectiv global de finanţare pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să combată schimbările climatice. Valoarea planului de finanţare a luptei împotriva schimbărilor climatice până în 2035 a fost stabilită la $300 de miliarde pe an, se arată în acord. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka.

10. USR l-a acuzat pe Cătălin Predoiu că se folosește de funcția de ministru de Interne pentru a transforma Poliția Română „într-un instrument de intimidare”, după ce în mai multe orașe „polițiștii au ajuns la ușile oamenilor pentru a-i sancționa… pentru postări de Facebook”. Poliția Română a reacționat, argumentând că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă (Hotnews). Poliția Română a reacţionat, sâmbătă seară, la acuzaţiile USR, precizând că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă, inclusiv pe reţelele de socializare, considerate spaţiu public, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (News.ro)

Fotografia dimineții – Gabriel Cotabiţă, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică uşoară din România, a murit la 69 de ani. Inquam Photos / Stefan Sandu:

Ți-ar mai putea plăcea
România învinge din nou Anglia la un European de fotbal – Cronica dimineții
Florin Cîţu refuză să demisioneze din funcţia de președinte PNL – Cronica dimineții