România a devenit, pentru prima dată, cel mai mare producător de gaze din UE – Cronica serii

1. România a devenit, pentru prima dată, cel mai mare producător de gaze din UE, urmată de Olanda pe locul doi și Germania pe locul trei. Până în prezent, România era al doilea producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, după Olanda. (Profit.ro)

2. Populaţia României, după domiciliu, a fost de 21,77 milioane persoane, la 1 iulie 2024, cu 1% mai mică faţă de 1 iulie 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste (4 milioane persoane) depăşind cu 927.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3,07 milioane persoane). (Digi24)

3. Cea mai mare asociație patronală din România estimează că adâncirea deficitului bugetar scoate bani din economia reală, iar unele companii își amână investițiile în așteptarea unei corecții fiscale. În absența unui proiect de buget pe 2025, investitorii se tem de „o terapie de șoc, adică taxe surprinzătoare impuse sectorului privat”, spune Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia, într-un interviu pentru Reuters. (Profit.ro)

4. Câteva mii de pensionari şi angajaţi au protestat, vineri, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de modul în care au fost recalculate pensiile. Ei au reclamat „inechităţile” din sistem, susţinând că sunt situaţii în care pensiile au scăzut la jumătate. Protestatarii spun că noua Lege a pensiilor îi afectează pe cei care au lucrat în grupe de muncă sau în condiţii speciale. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Prima fabrică TSMC din Arizona a reușit să depășească cu patru procente randamentul producției de cipuri din Taiwan. Randamentul (procentajul de cipuri funcționale din totalul produs pe un wafer) este un indicator esențial al industriei, care determină costurile și eficiența producției. (Bloomberg)

5. Comisarul pentru migrație propus de Austria este în favoarea aderării României și Bulgariei la Schengen scrie publicație austriacă Kurier.at. Austria blochează aderarea deplină a celor două țări la spațiul de liberă circulație. (G4Media)

6. Curtea de Apel Iași a decis vineri că rechizitoriul procurorilor DNA în dosarul fostului șef PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost întocmit nelegal, motiv pentru care au eliminat decizia Tribunalului Vaslui privind începerea procesului. Instanța a dat termen cinci zile procurorilor DNA să refacă rechizitoriul. Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, este acum în libertate, sub control judiciar. (Hotnews)

7. Peste 100 de persoane din România vor încheia anul cu o avere mai mare de $30 de milioane. Aceștia fac parte din categoria ultra-high-net-worth individuals (UHNWI), potrivit Euromonitor. Totodată, din categoria high-net-worth individuals (HNWI) vor face parte 2.000 de români, care au o avere mai mare de $1 milion. (Profit.ro)

8. Liderii UE analizează cele mai mari vulnerabilități ale blocului comunitar dacă Donald Trump este reales la Casa Albă. Înalți oficiali ai UE țin întâlniri zilnice pentru a analiza domeniile în care președinția lui Trump ar putea cauza probleme Uniunii Europene, conform surselor FT. (FT)

Din Cronica de Divertisment: Filmul „Venom: The Last Dance” („Venom: Ultimul dans”) din Universul Cinematic Marvel (MCU) are astăzi premiera la cinema cu Tom Hardy în rolul principal. În ultimul film al trilogiei, Eddie și Venom sunt pe fugă, vânați de ambele lumi, astfel că cei doi sunt obligați să ia o decizie dificilă care va trage cortina.

9. Președintele Volodimir Zelenski a refuzat sa-l primească în vizită pe Secretarul General al ONU, António Guterres, în Ucraina, din cauza participării acestuia la summitul BRICS desfășurat pe teritoriul Rusiei. (Libertatea)

10. Elon Musk, cel mai bogat om din lume şi un pivot al eforturilor spaţiale ale SUA, a fost în contact regulat cu preşedintele rus Vladimir Putin de la sfârşitul anului 2022. Discuţiile, confirmate de mai mulţi actuali şi foşti oficiali americani, europeni şi ruşi, abordează subiecte personale, afaceri şi tensiuni geopolitice, conform The Wall Street Journal. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a înregistrat cea de-a zecea lună consecutivă de creștere – Cronica serii
România a avut în noiembrie cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din UE – Cronica serii