Vila Șipot de pe Domeniul Regal Peleș va fi redeschisă pentru turiști – Cronica de Turism

1. Vila Șipot, cunoscută și sub numele de Casa Arhitecților, care face parte din Domeniul Regal Peleș, va reintra în circuitul turistic de la sfârșitul acestui an, după finalizarea lucrărilor de renovare și consolidare. Vila Șipot se află în apropiere de Castelul Pelișor, iar principala atracție este Galeria Arhitecților Peleșului, un spațiu expozițional dedicat arhitecților care au construit și dezvoltat domeniul regal. (Profit)

2. Operatorul Ferotrans va deveni în decembrie primul operator privat de cale ferată din România cu trenuri Intercity. Ferotrans va opera două trenuri pe zi pe ruta București – Iași cu automotoare diesel și două trenuri pe zi pe ruta București – Suceava cu trenuri electrice. Comparativ cu rutele similare operate de CFR Călători, principalul avantaj este că traseele vor fi parcurse în aproximativ 5 ore și jumătate datorită numărului mic de opriri. (Club Feroviar)

3. Românii care își rezervă biletele de avion în zilele de sâmbătă și duminică au șanse să obțină prețuri mai mici decât în restul săptămânii, potrivit unui studiu realizat de agenția de turism Vola. De asemenea, cel mai bun intervalul orar pentru achiziția biletelor este 18:00 – 20:00, indiferent de zi. La polul opus, cele mai mari prețuri la bilete sunt în zilele de miercuri și joi. (News.ro)

4. Publicația Traveling Mag oferă cinci motive pentru care merită să vizitezi emiratul Ras Al Khaimah din Emiratele Arabe Unite până la sfârșitul acestui an. Printre argumente se numără clima caldă din această perioadă, hotelurile cu numeroase facilități pentru copii sau activități spectaculoase precum una dintre cele mai lungi tiroliene din lume, o fermă de perle sau Muzeul Național din Ras Al Khaimah. (Traveling Mag)

5. În Dubai s-a deschis noul sezon al expoziției Global Village cu 30 de pavilioane care găzduiesc peste 90 de țări, astfel că aici ai oportunitatea de a descoperi culturile a 90 de state într-o singură zi. Printre țările care sunt reprezentate pentru prima oară în Global Village se numără Iordania, Irak, Sri Lanka și Bangladesh. (Urban Adventures)

6. Compania aeriană Wizz Air a anunțat că suspendă temporar zborurile spre și dinspre Tel Aviv (Israel) până cel puțin în 14 ianuarie 2025, ca urmare a situației instabile din regiune. Pasagerii care au cumpărat deja bilete vor primi rambursare integrală în forma originală de plată sau în credite Wizz care pot fi utilizate la achiziționarea altor zboruri. (Aviation Airlines)

7. Compania aeriană Qatar Airways a inaugurat serviciul de internet prin satelit Starlink pe ruta Doha – Londra, operată cu o aeronavă Boeing 777. Starlink va fi disponibil până la sfârșitul anului pe toate aeronavele Boeing 777 ale companiei, pentru ca în 2025 să fie integrat și pe aeronavele Airbus A350. (Aviation Airlines)

8. Compania feroviară Eurostar a reintrodus serviciul Snap, care oferă călătorii la prețuri mai mici comparativ cu cele standard. Persoanele aleg doar data și destinația, iar Eurostar va oferi apoi bilete la unul dintre trenurile care circulă în ziua respectivă cu 48 de ore înainte de călătorie, în funcție de gradul de ocupare al trenurilor. (Business Traveller)

9. Compania aeriană Aerotalia își va redirecționa avioanele utilizate pe rutele din România către destinații din Sardinia și Sicilia. Din acest motive, compania a suspendat toate zborurile operate în România în perioada noiembrie – martie 2025. Compania opera pe rutele București – Roma și de la Bacău spre Roma, Bergamo și Cuneo, toate destinații din Italia. (Boarding Pass)

10. Compania aeriană HiSky a dezvăluit că a înregistrat peste 18.000 de pasageri pe ruta București – New York în perioada 6 iunie – 30 septembrie. În acest interval, compania a operat 136 de zboruri, astfel că numărul mediu de pasageri a fost de 133 de persoane pe zbor, corespunzător unui grad de încărcare al aeronavei de 52%. (Boarding Pass)

Ți-ar mai putea plăcea
Grecia, Italia și Portugalia anunță noi condiții de călătorie pentru români – Cronica de Turism
Grecia și Germania renunță la formularele PLF – Cronica de Turism