Agenția de evaluare financiară S&P a confirmat ratingurile României – Cronica dimineții

1. Agenția de evaluare financiară S&P a confirmat ratingurile României, cu perspectivă stabilă. Deficitul bugetar pentru acest an va trece de 7% din PIB, iar perspectivele privind politica fiscală după alegeri, rămâne incertă, atrage atenția S&P. Agenția consideră cã economia României va înregistra o creștere de 1,6% în anul 2024, sub așteptări, în contextul în care cererea internă, generată de creșteri ample de salarii și pensii, a stimulat creșterea importurilor. (Profit.ro)

2. Temperatura medie anuală a României a crescut, în perioada 1958 – 2023, cu aproximativ +2.11°C, potrivit Raportului „Starea Climei – România 2024”. Studiul arată că regiunile din nordul țării au fost cele mai afectate de creșterea temperaturii medii anuale, iar tendința de încălzire a condus la valuri de căldură mai frecvente și mai prelungite. Astfel, în perioada 31 mai – 31 iulie 2024, țara noastră a fost lovită de cel mai lung și intens val de căldură din istoria recentă. În aceste 62 de zile, 46 de zile au avut condiții de val de căldură, reprezentând 75% din întreaga perioadă. Cel mai intens val de căldură a fost înregistrat între 6 și 21 iulie, cu o intensitate cumulată de 152,02°C, un record pentru ultimii 130 de ani. (Libertatea)

3. Sectorul 6 al Capitalei esre “campion” al dezvoltării imobiliare în perioada 2020-2023, numărul de locuinţe noi finalizate crescând de peste şase ori faţă de acelaşi interval anterior. Următoarele două sectoare pe podiumul creşterilor sunt sectorul 2 şi sectorul 1, arătă o analiză. De altfel, toţi cei şase primari de sector, care îşi încheie acum mandatele, au susţinut cea mai mare dezvoltare urbană a Capitalei, cu un număr de locuinţe dublu în perioada 2020-2023 faţă de 2016-2019. Altfel spus, în Bucureşti au fost livrate 53.730 de locuinţe în ultimii patru ani, faţă de 21.859 de locuinţe în perioada 2016-2019. (ZF)

4. Numărul pelerinilor veniţi la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi ale Sfântului Pantelimon a crescut în ultimele 24 de ore, astfel că sâmbătă la prânz aşteptau la rând aproximativ 51.000 de persoane. Rândul măsoară peste şase kilometri, iar zona închisă circulaţiei a fost extinsă pentru a permite parcarea autocarelor. Sunt grupuri de credincioşi care au ajuns la Iaşi din toată ţara. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Astrofizicianul Thomas Zurbuchen susține că Statele Unite sunt pe punctul de a pierde lupta cu China pentru a deveni prima națiune cu o bază lunară permanentă, ca urmare a întârzierilor programului Artemis și a progreselor realizate de chinezi. Acesta avertizează că națiunea care va reuși să stabilească o bază pe Lună va câștiga accesul la resurse importante, în special la polul sud. (Scientific American)

5. Măriuţa Nistor, o tânără jurnalistă de la „Ziarul de Gardă” din Republica Moldova, a făcut timp de trei luni o investigaţie sub acoperire infiltrându-se în reţeaua prin care oligarhul prorus Ilan Şor trimite bani de la Moscova pentru a finanţa mişcări antiguvernamentale şi pentru a cumpăra voturi. Jurnalista sub acoperire a participat la proteste finanţate de Şor şi a împărţit pliante. În cele din urmă, i-a fost deschis un cont într-o bancă de stat din Rusia, iar după aproape două luni, a primit şi primii bani. (News.ro)

6. Serviciul Vamal din Republica Moldova a recunoscut că o parte din baza sa de date a fost compromisă, după ce sâmbătă dimineaţă pe reţelele sociale au apărut informaţii despre faptul că aceasta ar fi fost scoasă la vânzare pe darknet contra sumei de $1.900. (News.ro)

7. America de Nord, Europa și Oceania au câștigat în mod constant populație prin imigrație, din 1950 până în 2023 (în intervale de 10 ani), ceea ce înseamnă că mai mulți oameni au imigrat în aceste regiuni decât au emigrat. Europa a avut valori negative în 1950, 1960 și 1970, cel mai probabil din cauza reconstrucției postbelice și a instabilității politice. America Latină, Africa și Asia au pierdut constant populație. (Profit.ro)

8. Valoarea pagubelor produse de uraganul Milton în statul Florida se apropie de $50 de miliarde. Estimarea vine de la președintele Statelor Unite, Joe Biden, care citează rapoartele experților. Biden a mai spus că „Milton” a lăsat fără curent electric peste 3 milioane de oameni, dar datorită eforturilor a 50.000 de lucrători din domeniul energiei din 43 de state, precum și din Canada, până acum a fost posibilă restabilirea energiei electrice la un milion de consumatori. (EuropaLibera)

Din Cronica Sportivă: Naționala României a învins în Cipru, cu 3-0, în a treia etapă a grupei C2 din Liga Naţiunilor. “Tricolorii” sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce au câştigat şi primele două confruntări.

9. Cel puțin 20 de parlamentari canadieni, din partidul premierului Justin Trudeau, ar fi semnat o cerere adresată acestuia în care îi cer retragerea din poziția de lider al partidului și din cea de șef al guvernului, scrie presa canadiană. (CBC)

10. Donald Trump și- a intensificat retorica anti-imigrație, descriindu-i pe migranți drept infractori periculoși, în timpul unui miting desfășurat în Colorado. Trump a solicitat pedeapsa cu moartea pentru cei care ucid cetățeni americani. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Aurora boreală văzută în Brant, Alberta, Canada. Todd Korol / Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – 2018 este cel de al 29-lea an de declin al populației României
Cronica diminetii – Cioloş: Sunt gata să candidez la prezidențiale