Cronica de Carte 3-10 mai 2019 – ”Cine locuieşte la subsol”, de Diana Geacăr, cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2018
1. S-au anunțat nominalizații la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) pentru anul 2019, premiu acordat anual unor tineri scriitori contemporani din literaturile emergente, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă. Din partea României, sunt nominalizați următorii scriitori: Augustin Cupșa, Așa să crească iarba pe noi, Ed. Humanitas; Tudor Ganea, Porci, Ed. Polirom; Alina Pavelescu, Sindromul Stavroghin, Ed. Humanitas; Tatiana Țibuleac, Grădina de sticlă, Ed. Cartier; Bogdan Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, Ed. Polirom. (Suplimentul de cultură)
2. Pe 8 mai 2019, s-a decernat Premiul Iocan pentru cea mai bună carte de proză scurtă a anului 2019: câștigător este volumul ”Cine locuieşte la subsol”, de Diana Geacăr (Editura Paralela 45). Au mai fost nominalizate cărți de Mircea Danieluc, Marian Ilea, Ion Pleșa și Iulian Popa. (Observator cultural)
3. „Transparența”, de Radu Vancu, Editura Humanitas, este cea mai bună carte de proză a anului 2018, primind Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași”. În acest an, nu s-a acordat premiul pentru debut (”Motivul e simplu: nu am avut o carte care să merite acest premiu.”) (Ziarul de Iași)
4. S-au anunțat autorii străini, care vor fi prezenți la Festivalul Internațional de Poezie București 2019. Printre ei: Marco Antonio Campos – unul dintre cei mai titrați poeți mexicani ai momentului, Michel Deguy – poet multipremiat, laureat al celor mai prestigioase premii literare din spațiul cultural de limbă franceză, Katalin Ladik – figură legendară a poeziei experimentale din Europa de Est, Ko Un – cel mai important poet sud-coreean, nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru Literatură. (FIPB.ro)
5. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) anunță startul înscrierilor în cadrul rezidențelor FILIT pentru autori români (prozatori/dramaturgi). Inițiativa sprijină șase autori, care vor beneficia de transport, cazare timp de o lună, precum și de o sumă forfetară de 2.000 lei. (Muzeul Literaturii Române Iași)
6. Între 1 mai-30 iunie, Compania de Librării București organizează Târgul de carte și jucării pentru copii în cele 43 de librării ale sale din Capitală. Reduceri de 20% pentru cărți (vor participa 11 edituri) și jocuri pentru copii. (Clb.ro)
7. În perioada 15 – 19 mai 2019, se va desfășura cea de-a 27 ediție a Târgului de Carte Librex, în Atrium-ul de la Palas Mall Iași. Participă peste 120 de expozanți din România și Republica Moldova și vor lansa cărți sau vor susține conferințe, printre alții, Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Teodor Baconschi, Alexander Hausvater. (Blog Târgul de carte Librex)
8. Lansări de carte sau evenimente de urmărit zilele următoare:
– Lansare n’autor la Timișoara: Horea Sibișteanu & Marian Coman, Librăria Două Bufnițe, marți, 15 mai, ora 18.30 (Eveniment)
– “Salonul literar al pisicului ghiftuit”, în care se va discuta despre volumul de proză scurtă „Ce simți în jurul gâtului” de Chimamanda Ngozi Adichie, La petite bouffe Cotroceni, marți, 15 mai, ora 18.30 (Eveniment)
– Lansare de carte ”Amintiri din epoca lui Bibi”, de Andrei Cornea, miercuri, 15 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, București (Eveniment)
– Lansare de carte ”Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee”, de Tatiana Niculescu, joi, 16 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, București (Eveniment)
9. Recomandări autori români, apariții noi sau reeditări:
– Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Polirom
– Nevoi speciale, de Dan Sociu, Editura Cartier
– Fetiș, de Horea Sibișteanu, Editura Nemira
– Jurnal nediplomatic (1998-2001), de Ioan Grigorescu, Editura Corint
– Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940), de Emanuela Costantini, Editura Polirom
– Partidul şi femeia. O istorie a organizaţiilor comuniste de femei din Nord-Vestul României 1945-1965, de Robert C. Tökölyi, Editura Cărții de Știință
10. Recomandări autori străini în traducere românească, apariții noi sau reeditări:
– Până ce pietrele vor deveni mai ușoare ca apa…, de António Lobo Antunes, Editura Humanitas Fiction
– Mașinării ca mine, de Ian McEwan, Editura Polirom
– Jurnalul pancreasului, de Péter Esterházy, Curtea Veche Publishing
– Între ei. Amintiri despre părinții mei, de Richard Ford, Black Button Books
Fotografia zilei – Cele două cărți românești premiate în această săptămână: ”Transparență”, de Radu Vancu și ”Cine locuieşte la subsol”, de Diana Geacăr. Sursă fotografii: Editura Humanitas și Editura Paralela 45: