România și Bulgaria vor intra în Schengen-ul terestru cel mai probabil în prima parte a anului viitor – Cronica dimineții

1. Ridicarea controalelor la frontierele terestre pentru România și Bulgaria trebuie decisă într-o altă reuniune la JAI, fără a se preciza care, se arată în comunicatul oficial al Președinției Ungare a Consiliului UE, emis după Consiliul JAI de la Luxemburg. Austria este singura țară care se opune. (Libertatea)

2. Președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că în acest an nu există nicio şansă să aderăm la Schengen, el arătând că vom intra împreună cu Bulgaria, dar cel mai devreme, realist posibil, este în prima parte a anului viitor, pe preşedinţia poloneză. (News.ro)

3. Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută și monedă locală ale municipiului București, la BB minus, perspectivele asociate fiind însă acum stabile. În 2021, perspectivele erau negative. (Profit.ro)

4. Aproape 40.000 de pelerini stăteau la rând, vineri seară, pe ploaie, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la sfintele moaşte. În total, aproape 100.000 de persoane au trecut pe la racla de la începutul pelerinajului. (News.ro)

5. 36 de organizații civice spun că ministrul Energiei, Sebastian Burduja, încearcă să intimideze ONG-urile de mediu prin plângeri penale, pentru că s-au opus unor proiecte de energie ale ministerului. Într-o postare pe pagina lui de Facebook, ministrul Burduja spune România are foarte multe proiecte de energie aproape gata, dar blocate de diverse ONG-uri. De aceste proiecte depinde independența energetică a României, explică ministrul. (EuropaLibera)

Din Cronica Sportivă: Naționala României evoluează sâmbătă, de la 21:45, în Cipru, în etapa a treia din eșalonul C al Ligii Națiunilor.

6. Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a emis, vineri, o alertă de securitate privind ameninţări care ar putea viza instituţii religioase, precum moschei, temple sau sinagogi din România, în weekendul 11-13 octombrie. SRI a anunțat ca ”nu are date şi informaţii care ar putea conduce la solicitarea creşterii nivelului de alertă teroristă, dar ţinând cont totuşi de contextul internaţional de securitate şi de evenimentele religioase care se întâmplă în acest weekend, (…) va manifesta o atenţie sporită pentru prezervarea stării de securitate în România”. (News.ro)

7. Kamala Harris și Donald Trump se află într-o cursă foarte strânsă în şapte state cheie, care pot decide rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, din 5 noiembrie, conform unui sondaj publicat de Wall Street Journal. Potrivit sondajului, Kamala Harris are un avans de 2 puncte procentuale în Arizona, Georgia şi Michigan, în timp ce Trump conduce cu 6 puncte în Nevada şi un punct în Pennsylvania. Cei doi sunt la egalitate în Carolina de Nord şi Wisconsin. (WSJ)

8. Acțiunile Tesla au închis sesiunea bursieră cu un minus de aproape 9%, ștergând $67 de miliarde din evaluarea producătorului auto, după ce evenimentul Robotaxi a dezamăgit investitorii cu lipsa de detalii despre mașinile „Cybercabs” autonome. (FT)

9. Singurătatea la vârsta mijlocie și la bătrânețe crește riscul de demență cu 31%, arată un nou studiu major, care a inclus aproape 609.000 de oameni din întreaga lume. (Euronews)

10. Senatorul Eugen Pîrvulescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru instigare la cumpărare de influenţă, alături de fostul director general al OSIM, Marian-Cătălin Burcescu, şi de alte două persoane. Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a anunţat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat şi a fost ales la alegerile din 2020, şi că se alătură echipei lui Mircea Geoană. (News.ro)

Fotografia dimineții este de pe faleza Malecon, din Havana, în timpul uraganului Milton. Yamil Lage/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
”Parasite” a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film – Cronica dimineții
Ministerul Finanțelor: Investițiile de anul trecut ale statului au fost cele mai mari din ultimii 10 ani – Cronica dimineții