Franța, Grecia, Italia și Polonia vor vota în favoarea unor tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China – Cronica serii
1. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a infirmat, miercuri, o amânare a planulului pe 7 ani de reducere a deficitului, el precizând că până în 15 octombrie, va fi pus pe masa coaliţiei, aprobat şi trimis la Comisia Europeană. El arată că probabil există, în zona politică, această teamă de asumare. (News.ro)
2. Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că nu este normal ca Europa de Est să plătească pentru energie preţuri mult mai mari decât Europa de Vest, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, fapt pentru care România, Grecia și Bulgaria au reclamat oficial Comisiei Europene acest aspect și au cerut un tratament corect şi o uniunea energetică funcţională. (Digi24)
3. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că își dorește să fie convocate referendumuri locale pe 24 noiembrie sau pe 1 decembrie, când urmează să aibă loc alegeri prezidențiale, respectiv parlamentare. Temele pe care Nicoșor Dan vrea să-i consulte pe bucureșteni sunt alocarea fondurilor către municipalitate și sectoare și eliberarea autorizațiilor de construire în București. (Profit.ro)
4. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale, miercuri, la sediul Biroului Electoral Central. Liberalii au depus și 1,5 milioane de semnături pentru candidatura lui Nicolae Ciucă. (G4Media)
5. Elena Lasconi, președinta USR, a publicat, pe Facebook, un răspuns oficial al SRI, care arată că aceasta nu a fost colaboratoare sau angajată a serviciului. Răspunsul vine în urma unei solicitări cerute chiar de Lasconi. (Hotnews)
Din Cronica de Tehnologie: Apple urmează să lanseze un nou iPhone SE la începutul anului viitor, care va beneficia de Face ID în loc de Touch ID și va fi suficient de puternic pentru a rula Apple Intelligence. Compania ar putea lansa un nou iPad mini chiar anul acesta și noi modele de iPad Air anul viitor. (Profit.ro)
6. Franța, Grecia, Italia și Polonia vor vota vineri în favoarea unor tarife de până la 45% la importurile de vehicule electrice fabricate în China, au declarat mai mulți oficiali și alte surse oficiale. Votul celor patru țări, care reprezintă 39% din populație UE, e suficient pentru că propunerea Uniunii Europene să fie adoptată. (Reuters)
7. După cinci luni de încetinire, sectorul privat din SUA a adăugat 143.000 de noi locuri de muncă în septembrie, peste cele 103.000 din august. Analiștii se așteptau la 120.000 noi locuri de muncă pentru septembrie. (FT)
8. Mai multe site-uri de cartografiere a Războiului din Ucraina au anunţat, în baza unor înregistrări video geolocalizate, căderea Vuhledarului încă de marţi, inclusiv DeepState Map, apropiat armatei ucrainene. Armata ucraineană a recunoscut miercuri că s-a retras din acest oraş puternic fortificat, ţinut până acum de către a 72-a Brigadă mecanizată. (News.ro)
9. Ministrul israelian de externe Israel Katz a anunțat că a decis să îl declare „persona non grata” pe Antonio Guterres, secretarul general al ONU și să îi interzică să intre în Israel. Katz a afirmat că a luat decizia ca urmare a comentariilor făcute de secretarul general al ONU după ce Iranul și-a lansat noul atac cu rachete asupra teritoriului israelian marți seara. „Un Secretar-General care acordă sprijin teroriștilor, violatorilor și criminalilor de la Hamas, Hezbollah, Houthi, și acum Iran – fanionul terorismului global – va fi amintit ca o pată pe istoria ONU”. (Hotnews)
10. Fostul lider WTA Simona Halep s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 125 din Hong Kong, învingând-o în runda inaugurală pe Arina Rodionova. Pentru Simona a fost primul meci oficial după patru luni şi jumătate. (News.ro)