Apele Române: În judeţul Vaslui s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg – Cronica dimineții

1. Administraţia Naţională ”Apele Române” a anunțat că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult – 253 l/mp – la staţia hidrometrică Cârja. La Galaţi, s-au produs inundaţii cu probabilitate de revenire de o dată la 100-120 de ani. (News.ro)

2. Statele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu perspective tot mai slabe în privința evoluției economice, în special din cauza scăderii cererii externe, se arată într-o analiză Erste, din care reiese că România iese în evidență în privința avansului dezamăgitor al PIB, dar și în privința dezechilibrelor create de modelul de creștere bazată pe consum din import. (Cursdeguvernare)

3. Populația României ar urma să scadă până în anul 2050 cu aproape 3 milioane locuitori – în proporție de 77% prin scădere naturală și 23% prin migrație netă negativă. “Iar aceasta este una dintre variantele optimiste, pentru că lucrurile ar putea sta mult mai rău”, conform profesorului Vasile Ghețău, prestigios cercetător în demografie și populație, care a făcut o analiză a ultimului raport ONU privind perspectivele populației din România. (Hotnews)

4. Costurile cu datoria publică au crescut cu 17% în primele șapte luni din 2024, ajungând la 1,2% din PIB. După cum apreciază Adrian Codirlașu, vicepreședinte CFA România, aceste costuri ar putea crește la 2,5% sau chiar 3% din PIB până la sfârșitul anului. (Economica)

5. Cele mai multe avioane care au decolat de pe Otopeni, în această vară, au mers către Londra, în număr de 988, către Antalya, 698 de avioane şi către Istanbul, 551 de curse. Este pentru prima dată când în datele de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care operează aeroportul Otopeni, apar în top 3 şi două destinaţii din Turcia, Antalya şi Istanbul, ceea ce arată puterea pe care o au vacanţele făcute de români în afara ţării. (Link)

Din Cronica Sportivă: Partidele programate marți, în prima etapă din Liga Campionilor:

  • 19:45: Juventus – PSV
  • 19:45: Young Boys – Aston Villa
  • 22:00: AC Milan – Liverpool
  • 22:00: Bayern – Dynamo Zagreb
  • 22:00: Real Madrid – Stuttgart
  • 22:00: Sporting Lisabona – Lille

6. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că este admisibilă ca probă, în litigiile de muncă, înregistrarea convorbirii telefonice între un salariat și un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul sau informarea prealabilă a interlocutorului. (Profit.ro)

7. UE se pregătește să acorde Ucrainei noi împrumuturi de până la 40 de miliarde de euro până la sfârșitul anului, indiferent dacă Statele Unite vor contribui sau nu. Decizia a fost luată după ce Ungaria a blocat până după alegerile din SUA planul G7 de a folosi activele rusești înghețate pentru a ajuta Kievul. (FT)

8. Președintele Vladimir Putin a ordonat luni ca efectivele normale ale armatei ruse să fie mărite cu 180.000 de militari, ajungând la 1,5 milioane de militari activi, o măsură care ar face-o a doua ca mărime din lume, după cea a Chinei. (G4Media)

9. Andy Jassy, CEO-ul Amazon, și-a anunțat angajații că vor trebui să vină la birou 5 zile pe săptămână, de la începutul anului viitor. Amazon avea, la finele anului trecut, aproximativ 1,5 milioane de angajați full-time și part-time. (FT)

10. Muzicianul Sean „Diddy” Combs a fost arestat în Manhattan, New York, a declarat avocatul acestuia. Arestarea a avut loc după ce un mare juriu l-a pus sub acuzare. Până la acest moment nu e clar ce acuzații îi sunt aduse lui Combs. (TheGuardian)

Fotografia dimineții este din Polonia, unde centrul orașului Głuchołazy a fost inundat. Sergei Gapon/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Sănătății: Asimptomaticii vor sta internați în spital doar 10 zile – Cronica dimineții
Raport UNESCO: Cheltuielile făcute de Guvernul României pentru educație sunt printre cele mai mici din lume – Cronica dimineții