Legea care prevede că nu vor fi impozitate pensiile mai mici de 3.000 de lei a fost promulgată – Cronica serii

1. Legea care prevede că nu vor fi impozitate pensiile mai mici de 3.000 de lei a fost promulgată joi de către președintele Klaus Iohannis. Prin acest act normativ a fost majorat plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 de lei (cum este acum) la 3.000 de lei. (Hotnews)

2. Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi modificarea Legii din 2017 de achiziție de la Statele Unite a 7 sisteme de rachete sol-aer Patriot, modificare care permite donarea către Ucraina a unuia dintre ele. Guvernul poate acum să aprobe prin hotărâre donația, să treacă la efectuarea ei propriu zisă și să demareze demersurile de înlocuire a sistemului Patriot care va fi donat. (News.ro)

3. Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană (UE) și în zona euro au crescut ușor în luna iulie, comparativ cu iunie. România a înregistrat a doua cea mai mare scădere din UE, minus 1,8%, după cea din Luxemburg, minus 2,1%. (Profit.ro)

4. Marcel Ciolacu a fost primit, joi, de omologul său israelian Benjamin Netanyahu, iar la întâlnire premierul a declarat că „România şi Guvernul susţin dreptul Israelului la autoapărare”. Cei doi oficiali au mai discutat despre proiecte de cooperare economică, cu accent asupra industriei de apărare, turismului şi exporturilor României de produse agroalimentare, transmite Guvernul României. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Motorul de căutare dezvoltat de OpenAI are unele limitări, în special pe partea de cumpărături și informații locale. În plus, nu lipsesc deja clasicele halucinații ale inteligenței artificiale, care furnizează informații neadevărate. (Washington Post)

5. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în primele șapte luni, au însumat 7,6 milioane de persoane, în creștere cu 3,8% față de perioada similară din 2023, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 82,9%, în timp ce sosirile turiștilor străini au reprezentat 17,1%. (Profit.ro)

6. Doi oficiali ruși au reluat subiectul nerecunoscutei regiuni separatiste Transnistria, unul dintre conflictele înghețate care au fost produse de Rusia în regiune. Andrei Safonov, deputat al Sovietului Suprem al Republicii Moldovenești Transnistrene nerecunoscute susține fără nici o probă că Bucureștiul și Chișinăul ar putea elabora planuri privind atacarea și ocuparea Transnistriei. (G4Media)

7. Un sondaj comandat de PNL arată că, dacă duminică ar avea loc alegeri prezidenţiale, preşedintele PSD Marcel Ciolacu s-ar afla pe primul loc, cu 25% din voturi, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, pe locul doi, cu 16%, în timp ce Mircea Geoană, ca şi candidat independent, s-ar clasa pe locul 3, cu 14%. ŞI în privinţa alegerilor parlamentare, PSD se află pe primul loc, cu 31%, urmat de Partidul Naţional Liberal, cu 22% şi de AUR, cu 14%. (News.ro)

8. Conducerea PSD Bucureşti a stabilit “în proporţie de 90%” listele de pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Printre cei care vor candida la parlamentare în Capitală se numără vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, liderul PSD Sector 1, Petre Florin Manole, dar şi persoane apropiate de Daniel Băluţă (primarul Sectorului 4) şi Robert Negoiţă (primarul Sectorului 3). De asemenea, Cristian Popescu Piedone negociază un loc de senator pe listele PSD, susţin surse politice. (News.ro)

9. Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit joi premier pe fostul ministru şi comisar european de dreapta Michel Barnier, în vârstă de 73 de ani. Numirea vine la 60 de zile de la turul doi al alagerilor legislative care au condus la o Adunare Naţională fără o majoritate. (News.ro)

Din Cronica de Turism: Piloții și echipajul de bord al aeronavelor ITA Airways și Wizz Air de pe cursele aeriene din Italia vor fi în grevă în 7 septembrie între orele 13:00 – 17:00, la fel ca și controlorii de trafic aerian de la aeroporturile din Roma (Fiumicino) și Olbia, dar și lucrătorii care se ocupă de bagaje la aeroporturile din Milan (Malpensa), Florența și Pisa. În plus, în 8 septembrie este programată o grevă de 24 de ore pe căile ferate din Italia. (Euronews)

10. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi că este dispus la negocieri cu Kievul, pe baza celor din primăvara lui 2022, dacă Ucraina cere acest lucru. Acum două săptămâni, Moscova respingea orice discuţie în acest sens, din cauza ofensivei ucrainene lansate la 6 august în regiunea rusă Kursk. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Austria respinge apelul Ursulei von der Leyen de a accepta aderarea României și Bulgariei la Schengen – Cronica serii
Ciolacu: Propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu – Cronica serii