În primul semestru din acest an volumul lucrărilor de construcții la clădirile rezidențiale a scăzut cu 22% – Cronica dimineții
1. În primul semestru din acest an volumul lucrărilor de construcții la clădirile rezidențiale a scăzut cu 22%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – potrivit datelor anunțate marți de INS. Deși în primul trimestru părea că sectorul și-ar putea reveni, în trimestrul al doilea și-a continuat prăbușirea. (Cursdeguvernare)
2. În primele șase săptămâni ale anului de marketing 2024/2025 care a început la 1 iulie, România a exportat 1,2 milioane de tone de grâu comun, dintr-un total de 3 milioane de tone, fiind, pentru moment, cel mai mare exportator. În iulie anul comercial trecut, exporturile României au fost de 816.300 de tone, iar în august de alte 697.000 tone. (Economica)
3. Banca Transilvania, cea mai mare bancă din ţară, a realizat în primul semestru un profit net de 1,81 miliarde lei, cu 42,6% mai mult faţă de primele şase luni ale anului trecut. (News.ro)
4. Centrul de Comandă și Control Aerian Depliabil al NATO a relocat recent Radarul de Apărare Aeriană Depliabil LANZA LTR-25 și echipa de suport de la Poggio Renatico, Italia, la Cataloi (la 8km de Tulcea), România. (Digi24)
5. Comisia de Etică a ASE a decis pe 14 august că Mircea Geoană a plagiat 43 de rânduri și 2 tabele în teza sa de doctorat, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele. Adică sub 1% și nu 20% cum a scris jurnalista Emilia Șercan, cea care a dezvăluit plagiatul lui Geoană. Aceasta a criticat decizia Comisiei de Etică a ASE. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: Rezultatele înregistrate marți, în play-off-ul Champions League:
-
Bodo Glimt – Steaua Roșie Belgrad 2-1
-
Dinamo Zagreb – Qarabag 3-0
-
Lille – Slavia Praga 2-0
6. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a anunțat că nu scăpăm de caniculă nici în septembrie. În primele zile de toamnă calendaristică se vor înregistra temperaturi peste normalul perioadei. (Antena3)
7. Donald Trump a declarat că ar fi „cu siguranţă” deschis ca Robert F. Kennedy Jr. să joace un rol în administraţia sa, dacă independentul ar renunţa la cursa sa prezidenţială din 2024 şi l-ar susţine pe fostul preşedinte. Comentariile lui Trump au venit după ce coechipiera lui Kennedy, Nicole Shanahan, a declarat că acesta ia în considerare abandonarea cursei şi susţinerea lui Trump. Ea a descris decizia ca fiind menită să reducă „riscul” ca vicepreşedinta Kamala Harris să-l învingă pe Trump. (News.ro)
8. Kamala Harris a acceptat nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte. În Milwaukee, la convenția partidului, ea a făcut apel la mobilizare: „În ce fel de ţară vrem să trăim? O ţară a haosului şi a urii? Sau o ţară a libertăţii şi a statului de drept?”. (News.ro)
9. Consumul de carne procesată sau de carne roșie crește riscul de diabet de tip 2, conform celui mare amplu studiu realizat până acum, la care au participat aproximativ 2 milioane de persoane din întreaga lume. Doar două felii de șuncă pe zi crește riscul cu 15%. (TheGuardian)
10. Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că teoretic orice este posibil, dar că este puțin probabil ca doctorițele Maria Miron şi Mirela Păiuş, acuzate de procurori de omor calificat în dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon și eliberate prin decizia Curții de Apel București, să mai revină la muncă, la același spital. (Libertatea)
Fotografia dimineții – Mai mulți locuitori din Khan Muhammad Mallah, Pakistan, s-au adunat pentru a urmări un video pe o rețea de socializare. Asif Hassan/AFP/Getty Images: