Consiliul Fiscal: Deficitul va depăşi probabil 7% din PIB, existând riscul să se îndrepte către 8% – Cronica serii

1. Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a declarat luni că s-a făcut o campanie negativă asupra acestei legi a pensiilor, neţinând cont de elementele pozitive pe care le are, el precizând că această lege încurajează contributivitatea, prelungirea vieţii active. “Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile”, a mai spus şeful Casei de Pensii. (News.ro)

2. Deficitul va depăşi probabil 7% din PIB, existând riscul să se îndrepte către 8% din PIB, având în vedere execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului 2024 şi alte date, potrivit raportului anual al Consiliului Fiscal. (Economica)

3. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut uşor, în luna iulie, cu 0,2 puncte, până la valoarea de 52 de puncte. Aproape jumătate dintre analiştii asociaţiei (47%) anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, până la 4,43%. Leul se va deprecia în faţa euro în următoarele 12 luni, cred circa 82% dintre participanţi, iar restul o stagnare. (News.ro)

4. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat luni că nu sunt probleme în ceea ce priveşte rezervele de apă ale României iar acumulările hidrotehnice sunt pline într-un procent de 77%. (News.ro)

5. Potrivit raportului elaborat în 2024, Statele Unite și China continuă să conducă topul celor mai puternice țări din lume alcătuit de spaniolii de la Elcano Royal Institute, care calculează un indice agregat ce include mai mulți parametri- puterea economică, cea militară dar și „soft presence” (dezvoltarea culturală, turistică, sportivă sau pe cea științifică). România ocupă locul 50, în urcare cu o poziție față de ediția anterioară, arată datele Raportului. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Jumătate dintre germani spun că nu vor folosi euro digital, conform unui sondaj la care au răspuns peste 2.000 de oameni. Aceștia au temeri legate de confidențialitate privind moneda a cărei implementare va fi decisă până la finele anului viitor. (Bloomberg)

6. Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, a demisionat. Florina Pompilian va rămâne însă medic la ATI. (Libertatea)

7. Producția şi consumul de cărbune în Uniunea Europeană au atins în 2023 cel mai scăzut nivel de la debutul colectării datelor statistice (1990). Însă două țări, Germania (37%) şi Polonia (27%), au aproape două treimi din consumul total. (Hotnews)

8. Republicanii din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA au dat publicităţii luni un raport în care afirmă că preşedintele american Joe Biden a comis infracţiuni care pot duce la declanşarea procedurii de ‘impeachment’ împotriva sa. Nu este însa clar dacă vor continua demersul printr-un vot, în urma unei anchete pe care Casa Albă a respins-o ca fiind motivată politic. (G4Media)

9. Armata rusă a revendicat luni capturarea oraşului Zalijne, situat în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în timp ce-şi intensifică ofensiva în direcţia oraşului Toreţk aflat în imediata vecinătate a acestuia. Autoritățile ucrainene au ordonat evacuarea familiilor cu copii din Pokrovsk şi din împrejurimile acestui oraş care se află la circa 60 de kilometri vest-sud-vest de Toreţk. (Hotnews)

10. Aplicațiile pentru divertisment au atras $3.8 miliarde în primul trimestru al anului. Cea mai importantă categorie este cea a aplicațiilor de streaming video, care au beneficiat în această perioadă de $2.1 miliarde, în creștere cu 383% comparativ cu primul trimestru din 2019. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministerul Sănătăţii a aprobat creşterea numărului de persoane testate pentru coronavirus – Cronica serii
Bucuresti: Masca devine obligatorie în spaţiile deschise, restaurantele, cinematografele se închid. Şcolile, creşele, universităţile trec în scenariul roşu – Cronica serii