Experți: CNP fiscal” pentru persoane fizice încalcă flagrant dreptul la viață privată, Constituția României și tratatele internaționale – Cronica dimineții

1. Introducerea unui „CNP fiscal” pentru persoane fizice încalcă flagrant dreptul la viață privată, Constituția României și tratatele internaționale semnate de țara noastră și nu va rezolva problemele bugetare, arată mai mulți experții. (Libertatea)

2. Cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de bacalaureat începe, joi, cu evaluarea competenţelor digitate. Prima probă este cea de Limba şi literatura română. Ministerul Educaţiei anunţă că peste 33.600 de candidaţi s-au înscris la examen, două treimi dintre ei fiind din promoţia curentă. (News.ro)

3. Circulația rutieră s-a deschis pe Valea Oltului de miercuri, 7 august, de la ora 20.00 – fiind permisă de acum încolo pe toată perioada zilei și a nopții. Restricția se ridică mai devreme cu două zile decât termenul prevăzut. Rămâne restricția pentru autovehiculele mai grele de 7,5 tone până vineri, 9 august. (Profit.ro)

4. Două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru omor calificat și tentativă de omor. Ele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. (Hotnews)

5. Analiștii JPMorgan au ridicat la 35% riscul ca economia Statelor Unite să intre în recesiune până la finele anului, de la 25% cât era la începutul lunii iulie. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Mihaela Valentina Cambei a câştigat medalia de argint în competiţia de haltere de la Jocurile Olimpice, la categoria 49 de kilograme. Sportiva noastră a fost învinsă la ultima încercare de chinezoaica Zhihui Hou.

6. Șomajul în Statele Unite a crescut pentru a patra lună consecutivă, o situație care nu s-a mai întâmplat de la criza financiară din 2008. În ultimii 75 de ani, de fie are dată când șomajul a crescut 4 luni la rând, economia americană a intrat în recesiune. (Link)

7. Casa Albă a contactat Kievul pentru a afla „obiectivele” incursiunii majore ucrainene peste graniţă, în Rusia, în regiunea Kursk, a declarat miercuri secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Ea a spus că Washingtonul susţine acţiunile „de bun-simţ” ale Ucrainei pentru a opri atacurile forţelor ruse. (News.ro)

8. Administrația Biden se declară „îngrozită” de comentariile ministrului de finanţe Bezalel Smotrich, care a sugerat că înfometarea întregii populaţii din Gaza ar putea fi justificată şi morală pentru a obţine eliberarea ostaticilor israelieni. Miercuri, atât Uniunea Europeană cât și Franţa şi Marea Britanie au condamnat ferm afirmaţiile ministrului israelian al finanţelor. (News.ro)

9. Cele trei concerte ale lui Taylor Swift din Viena din această săptămână au fost anulate după ce doi suspecți au fost arestați pentru că ar fi plănuit un atac terorist, au anunțat autoritățile. (WSJ)

10. Parlamentul bulgar a votat miercuri cu o majoritate copleşitoare interzicerea „propagandei” LGBT+ în şcoli. Amendamentul, propus de partidul de extremă dreapta pro-rus Vazrajdane (Renaştere), a fost adoptat cu 159 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 13 abţineri. Textul face ilegală „încurajarea” unei „orientări sexuale netradiţionale” şi a unei identităţi de gen „alta decât cea biologică”, după modelul unei legi ungare puternic criticate de Bruxelles. (News.ro)

Fotografia dimineții – Mihaela Cambei în timpul concursului de miercuri seară de la Jocurile Olimpice:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Mediului: România pierde anual 1.000 de hectare de teren arabil din cauza deșertificării din sudul țării – Cronica dimineții
Joe Biden: “Vom câștiga această cursă electorală” – Cronica dimineții