Duminică, 21 iulie, a fost cea mai călduroasă zi măsurată vreodată la nivel global – Cronica serii

1. Duminică, 21 iulie, a fost cea mai călduroasă zi măsurată vreodată la nivel global, conform datelor preliminare ale Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S) al Uniunii Europene. Temperatura medie a aerului la suprafaţa Pământului a atins duminică 17,09 grade Celsius – uşor mai ridicată comparativ cu precedentul record stabilit în iulie anul trecut, de 17,08 grade Celsius. (News.ro)

2. Deficitul bugetar pentru primele șase luni se situează la circa 3,6% din PIB, a declarat astăzi premierul Marcel Ciolacu. Premierul a încercat să justifice nivelul deficitului prin cheltuielile pentru investiții, inclusiv cofinanțări pentru proiecte cu fonduri UE. (Profit.ro)

3. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna iunie 2024 cu 1,2% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 585,381 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,8% (4,6% în termeni reali), potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

4. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care permite vânarea în doi ani a aproape 1.000 de urși. (News.ro)

5. Facţiunile palestiniene, inclusiv rivalii din Hamas şi Fatah, au convenit să pună capăt disensiunilor pe care le au şi să formeze un guvern interimar de uniune naţională în urma unor negocieri purtate în China, care s-au încheiat marţi, a anunţat ministrul chinez de externe. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Uniunea Europeană a anunțat oficial Meta că așa-numitul model „pay or consent”, în care utilizatorii au de ales între reclame și abonament, încalcă legislația comunitară. Gigantul american are acum termen până la 1 septembrie să propună modificări. (The Verge)

6. 32% dintre ucraineni ar fi acceptat, în luna aprilie, concesii teritoriale pentru încheierea războiului provocat de invazia rusească, potrivit unui sondaj al Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev, ale cărui rezultate au fost publicate marţi. Procentul este în creștere de la 8% cât era în septembrie 2022. (Digi24)

7. La mai puţin de 36 de ore după ce preşedintele Joe Biden a declarat că o susţine pe vicepreşedinta Kamala Harris pentru a fi candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, aceasta şi-a asigurat nominalizarea, câştigând sprijinul promis al majorităţii delegaţilor partidului care vor oficializa luna viitoare, la Convenţia Democrată, această învestitură. (News.ro)

8. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunțat marți că Ungaria va bloca următoarea tranşă de finanţare a ajutorului militar pentru Ucraina din „Facilitatea Europeană pentru Pace” până când Kievul va debloca livrările de petrol ale companiei ruse Lukoil către Ungaria şi Slovacia. (Digi24)

9. Directoarea Serviciului Secret al SUA, Kimberly Cheatle, și-a prezentat demisia pe fondul examinării deficiențelor de securitate legate de recenta tentativă de asasinare a fostului președinte Donald Trump. (WSJ)

10. Oamenii de ştiinţă spun că rechinii de pe coasta Braziliei au ieşit pozitiv la testele pentru cocaină. Biologii marini au testat 13 rechini brazilieni cu botul ascuţit luaţi de pe ţărmurile din apropiere de Rio de Janeiro şi au constatat că aceştia prezentau niveluri ridicate de cocaină în muşchi şi în ficat. Concentraţiile erau de până la 100 de ori mai mari decât cele raportate anterior pentru alte creaturi acvatice. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Miniștrii USR PLUS ar urma să-și anunțe în această seară demisia în bloc din guvern – Cronica serii
Agenția Europeană a Medicamentelor a dat undă verde pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID – Cronica serii