FBI a reușit să spargă telefonul atacatorului lui Donald Trump în doar 40 de minute – Cronica de Tehnologie

1. 8,5 milioane de PC-uri au fost afectate de problema CrowdStrike. Conform acestei estimări, făcute chiar de Microsoft, au avut de suferit mai puțin de 1% dintre toate sistemele cu Windows. (Profit.ro)

2. Serviciul indian de schimb crypto WazirX a oprit, temporar, tranzacționările. Decizia a fost luată la câteva zile după ce compania a pierdut în jur de $230 de milioane în urma unei breșe de securitate. (TechCrunch)

3. Xiaomi a lansat noile smartphone-uri pliabile Mix Fold 4 (~$1,237) și Mix Flip (~$825) în China. Mix Fold 4 are un ecran intern de 7,98 inci și unul extern de 6,56 inch, în vreme ce ecranele de la Mix Flip măsoară 6,86 inci, respectiv 4,01 inci – ambele modele au la bază chipset-ul Snapdragon 8 Gen 3. (Profit.ro)

4. Microsoft a lansat un instrument pentru recuperarea PC-urilor cu Windows afectate de problema CrowdStrike. Acesta simplifică sarcina administratorilor de sistem, restartând PC-ul în modul Windows PE (cu ajutorul unui stick bootabil) și ștergând fișierul care împiedică pornirea normală a sistemului. (Profit.ro)

5. Meta a fost amendată în Nigeria cu $220 de milioane pentru încălcarea legislației privind datele personale și consumatorii. Autoritatea locală spune că gigantul american și-a însușit datele utilizatorilor fără consimțământ, a abuzat de dominația sa pe piață prin forțarea politicilor de confidențialitate și a aplicat un tratament discriminatoriu nigerienilor. (Reuters)

6. Autoritățile din Bangladesh au ordonat închiderea la nivel național a rețelelor de internet mobil. Decizia a venit pe fondul protestelor studențești, care au dus la moartea a cel puțin șase persoane și rănirea a altor câtorva sute. (The Record)

7. Samsung a suspendat livrările noilor căști Galaxy Buds 3 Pro, după ce primii clienți s-au plâns că pernuțele acestora se rup cu ușurință. Compania coreeană, care încearcă să evite un nou dezastru de PR, spune că vrea să evalueze și să îmbunătățească urgent calitatea căștilor. (Profit.ro)

8. FBI a reușit să spargă telefonul atacatorului lui Donald Trump în doar 40 de minute. Pentru asta, agenția americană a apelat la un instrument încă nelansat al israelienilor de la Cellebrite, după ce versiunea folosită în mod normal nu a avut succes. (Profit.ro)

9. GPT-4o Mini, cel mai nou model lingvistic OpenAI, folosește o nouă tehnică de securitate pentru a preveni abuzarea chatbot-ului.  Numită „instruction hierarchy”, aceasta protejează botul de instrucțiuni neautorizate, acordând o importanță mai mare indicațiilor date de către dezvoltator, decât comenzilor introduse de utilizatori. (The Verge)

10. Oracle va plăti $115 milioane pentru a scăpa de acuzațiile conform cărora colectează și vinde datele personale ale utilizatorilor. Compania a fost acuzată că a creat dosare individuale despre utilizatori, care conțineau o multitudine de informații, de la istoricul de navigare online, până la benzinăriile, magazinele și restaurantele în care au fost folosite cardurile. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Netflix a pierdut 130.000 de abonați în Statele Unite, în trimestrul doi – Cronica de Tehnologie
Hackerii au reușit să acceseze și să descarce codul sursă de la trei produse Microsoft în urma atacului SolarWinds – Cronica de Tehnologie