România a fost cel mai ieftin stat din UE la alimente şi băuturi nealcoolice în 2023 – Cronica serii
1. Aproape una din 5 (19,8%) persoane a fost afectată în 2023 de deprivare materială și socială severă, arată datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul persoanelor sărace a fost, în anul 2023, de 3,97 milioane persoane, mai puține cu 59.000 persoane față de anul 2022. (Profit.ro)
2. Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,40% din PIB faţă de deficitul de 36,91 miliarde lei, respectiv 2,30% din PIB aferent celor cinci luni ale anului 2023, a anunţat Ministerul de Finanţe. (News.ro)
3. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. (News.ro)
4. Guvernul a stabilit ca Poșta Română să fie instituția care să furnizeze servicii integrate de tipărire și de pregătire a deciziilor de recalculare a pensiilor. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Într-un interviu, Mark Zuckerberg discreditează companiile care dezvoltă inteligențe artificiale închise, despre care spune că se comportă ca și cum ar încerca să-l creeze pe Dumnezeu. Google, Microsoft și OpenAI sunt astfel de companii, care vor să monetizeze sisteme închise de AI, în contradicție cu Meta, care a ales că folosească principiile open-source. (TechCrunch)
5. Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2023 în Bulgaria și România, fiind cu 40% mai mic decât media UE, urmate de Polonia (34% sub media UE). Potrivit Institutului Național de Statistică, care citează datele Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente și băuturi nealcoolice” (74%). De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al prețurilor dintre țările UE, pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic și întreținerea curentă a locuinței” (72%). (Profit.ro)
6. Ucraina presează aliații să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său, cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfășurate în România și Polonia, pentru a crea un scut aerian care să protejeze industria, infrastructura energetică și populația civilă. (Digi24)
7. Preşedintele Partidului România în Acţiune, Mihai Apostolache, a anunţat, vineri, că formaţiunea a luat decizia de a susţine candidatura independentă a secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. El a adăugăt că reprezentanţii partidului se vor implica în strângerea de semnături și în acţiuni de promovare a candidaturii lui Geoană. Până acum, Mircea Geoană nu și-a anunțat oficial candidatura la prezidențiale. (Hotnews)
8. Alegătorii înregistrați care au urmărit dezbaterea dintre președintele Joe Biden și fostul președinte Donald Trump spun, în proporție de 67% la 33%, că Trump a avut o performanță mai bună, iar unii democrați sunt atât de disperați de prestația slabă a președintelui, încât se întreabă în privat dacă el ar trebui să mai rămână candidatul partidului la Casa Albă. (CNN)
Din Cronica de Divertisment: Platforma de streaming Skyhowtime a anunțat că ultimele 6 episoade din al cincilea sezon al serialului „Yellowstone” vor fi disponibile pe platformă începând din 14 noiembrie, la aproximativ doi ani de la lansarea primelor 8 episoade ale sezonului.
9. Wizz Air reclamă că doar în data de 26 iunie, spațiul aerian european a înregistrat aproximativ 450.000 de minute de întârziere, dintre care 360.000 din cauza condițiilor meteorologice, cu întârzieri semnificative de peste 3 ore. Rețeaua Wizz Air a suferit în ultimele patru săptămâni peste 30.000 de minute suplimentare de întârziere în ceea ce privește alocarea sloturilor aeroportuare față de aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a acestei situații extraordinare.
10. Oficialul cu cel mai înalt rang în Educaţie din Oklahoma, supraintendentul Ryan Walters, a ordonat şcolilor publice din acest stat situat în sudul Statelor Unite să predea Biblia, o decizie polemică ce ameninţă să alimenteze războaiele culturale care fragmentează SUA. (News.ro)