52% dintre americani și 63% dintre britanici spun că ar fi „neliniștiți” de știrile scrise de inteligența artificială – Cronica de Tehnologie
1. Chirurgul General al Statelor Unite spune că platformele de socializare ar trebui să afișeze un avertisment prin care să înștiințeze adolescenții cu privire la daunele pe care le pot aduce sănătății mentale. O lege în acest sens ar trebui să restricționeze anumite funcții, precum scroll-ul infinit în newsfeed, notificările și funcția autoplay pentru video. (NY Times)
2. Statele Unite au dat în judecată Adobe din cauza tacticilor folosite pentru a ține utilizatorii abonați. Compania este acuzată că a complicat și îngreunat în mod intenționat procesul de dezabonare și a ascuns o taxă de reziliere anticipată. (Profit.ro)
3. Apple renunță la serviciul Pay Later, pe care l-a lansat în Statele Unite la finalul anului trecut. În locul acestuia, compania va oferi împrumuturi în rate prin carduri de credit și de debit atunci când se plătește cu Apple Pay. (Profit.ro)
4. Modelele de Watch Series 10 vor avea ecrane mai mari și vor fi mai subțiri, susține analistul Ming-Chi Kuo. De la 41 mm și 45 mm, ecranele viitoarei serii de smartwatch-uri vor crește la 45 mm, respectiv 49 mm. (MacRumors)
5. 52% dintre americani și 63% dintre britanici spun că ar fi „neliniștiți” de știrile scrise de inteligența artificială. Cea mai mare preocupare, indicată de 59% dintre respondenți, este legată de informațiile inventate de AI. (Reuters)
6. McDonald’s renunță, cel puțin temporar, să mai folosească un chatbot AI pentru comenzile drive-thru. Tehnologia, furnizată până acum de IBM, va fi eliminată din peste 100 de restaurante unde era testată. (Profit.ro)
7. DeepMind lucrează la o soluție AI care poate genera coloane sonore pentru filme. Numită V2A, aceasta este considerată unică prin prisma faptului că înțelege pixelii bruți dintr-un videoclip și sincronizează sunetul automat. (TechCrunch)
8. Inteligența artificială este pe punctul de a transforma modul în care companiile farmaceutice dezvoltă medicamente. Din interacțiunile testate într-o singură zi, o companie precum Terray Therapeutics produce 50TB de date brute. (NY Times)
9. Adobe integrează mai multe instrumente de AI în Acrobat. Printre acestea se numără un generator de imagini și un asistent care poate analiza documente multiple, inclusiv în alte formate decât PDF. (Android Authority)
10. Trei din cele cinci cabluri submarine care leagă Vietnamul la internet au picat. Sunt afectate, din această cauză, conexiunile cu Statele Unite, Europa și Asia. La începutul anului trecut, pentru un timp, au fost picate toate cele cinci cabluri. (Reuters)