Spitalele londoneze afectate recent de un masiv atac cibernetic știau de vulnerabilitățile sistemelor folosite – Cronica de Tehnologie

1. Apple va continua să adauge funcții de AI dispozitivelor sale și după lansarea sistemelor de operare din toamnă, inclusiv în cursul anului viitor. Pe de altă parte, compania pare să-și mute focusul pentru dezvoltarea hardware pe subțirimea dispozitivelor – după recent lansatul iPad Pro (5,1 mm grosime) este de așteptat ca dezvoltarea iPhone, Mac și Watch să meargă pe aceeași linie. (News.ro)

2. Nvidia a lansat o serie de instrumente ce pot fi folosite pentru a genera date sintetice pentru antrenarea AI-ului. Modelele Nemotron-4 340B sunt optimizate pentru NVIDIA NeMo și NVIDIA TensorRT-LLM, putând fi folosite în scopuri comerciale într-o serie întreagă de domenii, de la sănătate, la finanțe. (Nvidia)

3. Serviciul de medicină primară One Medical a creat o serie de situații în care a fost periclitată viața pacienților, arată documente interne. De vină pare a fi decizia Amazon de a da call center-ul în sarcina unor contractori insuficient pregătiți. (Washington Post)

4. Copiii sunt beta testerii tehnologiilor de inteligență artificială, cu care interacționează în multe situații, inclusiv în școli. Cei mici sunt, astfel, expuși unora dintre cele mai grave efecte (informații incorecte, sărirea unor etape în educație etc.), pe care le vor resimți din plin. (The Atlantic)

5. În urma numeroaselor critici, Microsoft a decis să amâne implementarea funcției Recall, care ar trebui să folosească AI-ul pentru a înregistra activitatea la PC. Compania va lansa, în curând, noile PC-uri Copilot Plus, însă, fără Recall. (The Verge)

6. Apple ar urma să fie pusă oficial sub acuzare, în următoarele săptămâni, de încălcarea noii legislații europene pentru piețe digitale. După Apple, Meta va fi și ea acuzată din cauza abonamentelor impuse celor care nu doresc a fi targetați cu reclame. (Profit.ro)

7. Meta va amâna lansarea instrumentelor sale de AI Europa. Decizia urmează presiunilor din partea autorităților europene de a nu mai folosi datele europenilor care folosesc Facebook și Instagram pentru antrenarea sistemelor de inteligență artificială. (Profit.ro)

8. Apple Intelligence încearcă să se diferențieze de ofertele în domeniul inteligenței artificiale ale celorlalte companii prin protejarea intimității. Compania spune că nu va folosi datele utilizatorilor pentru antrenarea AI-ului, bazându-se pentru asta pe conținut public și licențiat. (The Verge)

9. Sonos a eliminat o frază din condițiile de utilizare pentru Statele Unite care asigura utilizatorii că nu le vor fi vândute datele personale. Modificarea nu face decât să crească și mai mult nemulțumirea utilizatorilor față de compania care a reușit să creeze mai multe controverse în ultima vreme. (The Verge)

10. Spitalele londoneze afectate recent de un masiv atac cibernetic știau de vulnerabilitățile sistemelor folosite încă din urmă cu mai mulți ani. Atacul, care a afectat funcționarea mai multor servicii de sănătate, este pus pe seama grupării ruse Qilin, responsabilă de peste 100 de atacuri cu ransomware în ultimii doi ani. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
TikTok a rezolvat o vulnerabilitate prin care atacatorul putea dobândi acces la conturi – Cronica de Tehnologie
DARPA a demarat o nouă etapă de teste sub forma simulărilor cu avioane F-16 controlate de inteligența artificială – Cronica de Tehnologie