Jannik Sinner a devenit oficial primul italian numărul 1 din istoria clasamentului ATP – Cronica Sportivă
1. Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins clar selecţionata Islandei, scor 4-0, într-un amical înainte de EURO 2024.
2. Atleta Andrea Mikloş s-a clasat pe locul 5 în finala la 400 de metri, din cadrul Campionatelor Europene de la Roma.
3. Petrolul Ploieşti anunţă că a ajuns la un acord cu Alexandru Mateiu, care a semnat un angajament pe doi ani.
4. Echipa naţională a României a plecat în Germania, pentru participarea la Campionatul European de fotbal, care începe vineri. News.ro
5. Werder Bremen a activat oficial opţiunea de cumpărare pentru Skelly Alvero.
6. Portarul internaţional belgian Koen Casteels a semnat un contract cu echipa saudită Al-Qadisiyah.
7. Rapid a anunţat că Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului. El îi succede lui Daniel Niculae, al cărui contract a ajuns la final.
8. Dinamo Bucureşti şi mijlocaşul croat Christian Ilic au convenit încheierea raporturilor contractuale.
9. Filipinezul Manny Pacquiao a declarat că se află în negocieri pentru a reveni în ringul de box la profesionişti, dar a avertizat că o posibilă luptă pentru titlul mondial împotriva americanului Mario Barrios este încă „departe”. News.ro
10. Tehnicianul Will Still, în vârstă de 31 de ani, a fost numit antrenor al echipei RC Lens.
11. FC Botoşani a anunţat că portarul Eduard Pap revine la echipă, după un an.
12. Usain Bolt a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile la un meci caritabil de fotbal. News.ro
13. Jannik Sinner a devenit oficial primul italian numărul 1 din istoria clasamentului ATP.
14. După o scurtă vacanţă, jucătorii Rapidului s-au reunit în vederea pregătirii noului sezon competiţional. News.ro
15. Mijlocaşul Angel Di Maria a marcat unicul gol al victoriei Argentinei, cu 1-0, în faţa Ecuadorului, într-un meci amical disputat la Chicago.
16. Atleta naturalizată Stella Rutto a reuşit la Campionatele Europene de Atletism de la Roma să îndeplinească baremul olimpic în proba de 3000 de metri obstacole. News.ro
17. Reprezentativa Franţei a încheiat la egalitate, 0-0, meciul amical disputat în compania Canadei, înainte de participarea la Campionatul European.
18. Programul transmisiunilor de marți:
- 12:00 – Tenis ATP – Sttutgart Open – Digi Sport 2, Prima Sport 2
- 12:00 – Tenis ATP – Liberna Open – Digi Sport 4, Prima Sport 3
- 19:00 – Meci amical – Cehia – Macedonia de Nord – Digi Sport 1, Prima Sport 1
- 21:45 – Meci amical – Olanda – Islanda – Digi Sport 2, Prima Sport 2
- 21:45 – Meci amical – Polonia – Turcia – Digi Sport 1, Prima Sport 1