Alianța PSD-PNL câștigă alegerile, Nicușor Dan câștigă Bucureștiul – Cronica dimineții

1. 9.445.697 de persoane, adică 52,4% dintre românii cu drept de vot au votat la alegerile de duminică, pentru Parlamentul European. Prezența la vot a fost mai bună decât în 2020. În diaspora au votat puțin peste 200.000 de persoane conform ultimelor date disponibile până la ora la care este scrisă această Cronică.

2. Alianța PSD-PNL obţine 53% din voturile pentru alegerile europarlamentare, conform rezultatelor exit poll-ului CURS-Avangarde, centralizate duminică, la ora 22. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) are 15% din sufragii, în timp ce Alianţa Dreapta Unită obţine 11%. (News.ro)

3. Nicuşor Dan câştigă Primăria Capitalei cu 44% din voturi, iar Gabriela Firea a obţinut 25%, conform datelor finale ale exit-poll-ului CURS-Avangarde. Cristian Popescu Piedone are 12% din voturi, Sebastian Burduja – 10%. Candidatul AUR Mihai Enache are 5% iar Diana Şoşoacă are 3% din voturi. (News.ro)

Din Cronica de Carte: La ediţia a XVII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, „Râsul dracului” de Cristian Tudor Popescu a fost cea mai vândută carte a Editurii Polirom, urmată de volume semnate de Elif Shafak, Salman Rushdie, Simona Antonescu. Humanitas a anunţat bestsellerurile „Aurul pisicii” de Ioana Pârvulescu şi „Libertatea de depresie” de Radu Paraschivescu, iar „Castelul din oraşul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu a fost pe primul loc în topul vânzărilor la Editura Litera. (News.ro)

4. Actual și viitorul edil-șef al capitalei, Nicușor Dan, a declarat imediat după aflarea rezultatelor sondajelor la ieșirea de la urne, că va iniția un referendum cu privire la modul în care sunt împărțite fondurile publice între Primăria Capitalei șl celelate primării de sector. (Profit.ro)

5. George Simion, președintele partidului AUR, a declarat, după prezentarea rezultatelor exit-poll-ului, că nu se dă la o parte de la o candidatură la prezidențiale. Potrivit unor surse, el va fi candidatul formațiunii în cursa pentru Cotroceni. Formalizarea acestei candidaturi ar urma să aibă loc în data de 15 iunie. (G4Media)

6. Rata creditelor neperformante era, la finele lunii martie 2024, de 2,41%, în urcare față de față de nivelul de 2,37% din decembrie 2023. În martie 2023, rata creditelor neperformante a fost de 2,73%, conform datelor centralizate de BNR. (Profit.ro)

Din Cronica de Mediu: Numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare atribuite poluării a scăzut în Europa cu -19% în ultimul deceniu, pe fondul succesului înregistrat în implementarea politicilor de mediu. Creșteri de până la +27% în regiuni din Asia și Orientul Mijlociu. (Ft.com)

7. Transportul aerian de pasageri a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 4,9% comparativ cu perioada similară din 2023, de la 4.937.100 pasageri la 5.179.700 pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

8. Ministrul israelian Benny Gantz şi-a anunţat, duminică, demisia din „guvernul de urgenţă” al premierului Benjamin Netanyahu, retrăgând astfel singura putere centristă din coaliţia de extremă-dreaptă care guvernează țara. „Netanyahu ne împiedică să avansăm spre o adevărată victorie”, a declarat Gantz. „De aceea părăsim astăzi guvernul de urgenţă, cu inima grea, dar cu încredere deplină”. (News.ro)

9. Președintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul francez), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de Rassemblement National (RN), partidul lui Marine Le Pen. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz a câştigat titlul de campion la Roland Garros, după ce l-a învins în finală pe germanul Alexander Zverev  6-3, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2.

10. Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele S.O.S. România, susține că partidul său se află pe primul loc, potrivit numărătorii paralele realizate de reprezentanții formațiunii. Șoșoacă susține că rezultatele prezentate de exit-poll reprezintă o tentativă de manipulare a opiniei publice. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Nicușor Dan după anunțarea rezultatelor de la exit-poll. Inquam Photos / Octav Ganea:

Ți-ar mai putea plăcea
Mugur Isărescu: România nu este în recesiune şi nu crede că va intra în recesiune – Cronica dimineții
Sondaj: 800.000-900.000 de români nu cred că există noul coronavirus – Cronica dimineții