Sondaj: Aproape 80% dintre români sunt nemulţumiţi de acţiunile autorităţilor în ceea ce priveşte combaterea consumului de droguri – Cronica serii

1. Aproape 80% dintre români sunt nemulţumiţi de acţiunile autorităţilor în ceea ce priveşte combaterea consumului de droguri, conform unui sondaj realizat de INSCOP. 38,4% cred că soluţia este reprezentantă de înăsprirea pedepselor pentru traficanţii de droguri, iar 34,6% consideră că este importantă intensificarea controalelor la frontiere pentru a împiedica intrarea drogurilor în ţară. (News.ro)

2. Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE, între care și România, au cerut miercuri preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte încă de luna această cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele cu cele două ţări la sfârşitul lunii. (Digi24)

3. Primarul orașului Cluj-Napoca Emil Boc a anunțat că miercuri încep lucrările la Magistrală I de metrou din Cluj, ce ar trebui finalizate integral în 2031. Până în 2026, ar trebui finalizate primele 7 din cele 19 stații, având în vedere finanțarea prin PNRR. (Profit.ro)

4. RUR World University Rankings a lansat un top internațional al universităților pentru anul 2024. În clasamentul general, prima universitate din România apare pe locul 610, fiind vorba despre UMF „Carol Davila” din București. Pe locul 702 (locul II la nivel național) se află UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar pe locul 717 (locul III la nivel național) Universitatea din București. (Profit.ro)

5. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o iniţiativă legislativă în Parlament prin care cadrelor militare şi angajaţilor civili ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) să li se interzică, timp de 20 de ani după încetarea activităţii în SRI, desfăşurarea de activităţi de consultanţă sau asistenţă. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Tinerii dependenți de internet suferă alterări ale chimiei creierului, ceea ce le poate schimba comportamentul, arată un studiu recent. Folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, pentru a examina modul în care regiunile creierului interacționează la persoanele dependente de internet, cercetătorii au descoperit efecte evidente în mai multe rețele neuronale din creierul tinerilor. (The Guardian)

6. Liderul AUR, George Simion, este vizat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent, la alegerile europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă (News.ro). George Simion, președintele partidului AUR, acuză presiuni politice în dosarul în care Parchetul General cercetează o instigare la falsificarea listelor cu semnături pentru alegerile europarlamentare (Digi24).

7. Fostul şef al Statului Major General al Republicii Moldova, Igor Gorgan, care a fost demis în 2021, ar fi informator al serviciilor de informaţii ale armatei ruse (GRU), potrivit unei investigaţii a site-ului rusesc independent The Insider realizată împreună cu jurnalişti moldoveni. Gorgan ar fi raportat regulat GRU şi ar transmis informaţii inclusiv despre situaţia din Moldova. (News.ro)

8. Generalul Mark Hertling, fost comandant al trupelor SUA în Europa și tanchist la bază, a calificat în termeni extrem de duri reacțiile critice ale militarilor ucraineni la adresa tancurilor americane Abrams. Hertling a fost rugat să comenteze articolul publicat de CNN, în care tanchiștii ucraineni se plângeau de problemele pe care le au cu tancurile Abrams pe câmpul de luptă. „Comentariul meu se rezumă la un singur cuvânt: BS (prescurtare de la „bullshit” în engleză/„rahat”)”, a spus Hertling. (Digi24)

9. În 2022, gospodăriile din Uniunea Europeană au utilizat 10,1 milioane terajouli de energie, cel mai redus nivel din 2016 și un declin de 7,7% față de 2021, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). (Profit.ro)

10. De nouă luni, un trib din Amazon are acces la internet prin intermediul Starlink. Acum, membrii acestuia se luptă cu dependența și sunt îngrijorați din cauza impactului cultural și posibila pierdere a identității. (NY Times)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Euro a atins astăzi un nivel record in raport cu leul
”Apele Române”: Rezerva de apă este în scădere, dar suficientă pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă – Cronica serii