Ladislau Boloni și Metz au retrogradat din Ligue 1 – Cronica Sportiva

1. FC Metz, condusă de tehnicianul Laszlo Boloni, a retrogradat în liga secundă franceză, după ce a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, cu AS St Etienne. Echipa românului a cedat în primul joc, cu 2-1.

2. Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Ele au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2.

3. Echipa naţională de minifotbal a României a învins, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European.

4. Hermannstadt a anunţat că a obţinut serviciile internaţionalului din Luxemburg Vahid Selimovic, acesta semnând un contract pe două sezoane.

5. Atalanta Bergamo a pierdut pe teren propriu, 2-3, în faţa formaţiei AC Fiorentina, într-un meci restant din etapa a 29-a a Serie A

6. Gyor ETO a câştigat al şaselea trofeu al Ligii Campionilor la handbal feminin, după finala cu SG BBM Bietigheim, scor 30-23.

7. UTA Arad l-a transferat pe mijlocaşul belgian Benjamin van Durmen, care a jucat în sezonul trecut la FCU Craiova.

8. Andrei Muntean a obţinut medalia de bronz, la paralele, în cadrul finalelor pe aparate la Cupa Mondială de Gimnastică de la Koper (Slovenia).

9. Italianul Francesco Bagnaia (Ducati) a câştigat Marele Premiu al Italiei, a şaptea etapă a sezonului de MotoGP.

10. Emma Şonţ a cucerit medalia de bronz a probei feminine individuale de spadă, în cadrul Campionatului European de Scrimă pentru tineret. News.ro

11. Echipajele României au obţinut şapte medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj pentru juniori (Under19) 2024 de la Kruszwica (Polonia). News.ro

12. Pilotul eston Ott Tanak (Hyundai) a câştigat Raliul Sardiniei, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri, după ce l-a devansat pe francezul Sebastien Ogier (Toyota). 

13. Perechea Monica Niculescu (România, 36 de ani) / Cristina Bucsa (Spania, 26 de ani) a trecut de echipa americană Sofia Kenin/Bethanie Mattek-Sands (cap de serie 14), scor 2-6, 6-4, 7-6 (11/9), în turul II al probei de dublu de la Roland Garros.

14. Naţionala de volei feminin a României a pierdut cu Spania, 1-3, în ultimul meci din Golden League. ”Tricolorele” vor juca în Final Four.

15. FC Sevilla a anunţat numirea în funcţia de antrenor a lui Francisco Garcia Pimienta. Fostul principal de la Las Palmas a semnat pentru două sezoane. News.ro

16. Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, favorită numărul 3, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros. Ea a trecut în doar 60 de minute de sportiva italiană Elisabetta Cocciaretto, locul 51 WTA, 6-1, 6-2.

17. Contractul dintre Rapid şi atacantul camerunez Kevin Soni a fost încheiat de comun acord. News.ro

18. Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swaitek, locul 1 mondial, s-a calificat în sferturi la Roland Garros. Ea s-a impus categoric în faţa rusoaicei Anastasia Potapova, locul 41 mondial, 6-0, 6-0.

19. Echipa mexicană Pachuca a câştigat pentru a şasea oară Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew.

20. Tehnicianul portughez Jose Mourinho, liber de contract după ce a plecat de la AS Roma în ianuarie, a semnat cu clubul turc Fenerbahce Istanbul. News.ro

21. Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a prelungit contractul cu antrenorul Jan Leslie. 

22. Programul transmisiunilor de luni:

  • 13:00 – Tenis – Roland Garros – Euro Sport 1 și 2
  • 19:00 – Meci Amical – Scoția – Gibraltar – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 20:00 – Meci Amical – Croația – Macedonia de Nord – Digi Sport 4, Prima Sport 5 
  • 21:00 – Meci Amical – Albania – Liechtenstein – Digi Sport 3, Prima Sport 4 
  • 21:45 – Meci Amical – Anglia – Bosnia – Digi Sport 1, Prima Sport 1 
  • 21:45 – Meci Amical – Germania – Ucraina – Digi Sport 2, Prima Sport 2 
  • 21:45 – Campionatul European de Minifotbal – Romania – Ungaria – Digi Sport 3, Prima Sport 3  
Ți-ar mai putea plăcea
Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat medalia de argint la Campionatul European – Cronica sportivă
Robert Glinţă a câştigat medalia de bronz în proba de 100 metri spate la Mondiale de nataţie în bazin scurt – Cronica Sportivă