Cronica de Divertisment – Concert Lenny Kravitz luni, la Cluj-Napoca

Vă puteți abona la newsletter pentru a primi pe mail fiecare Cronică de Divertisment.

1. Avengers: Endgame a avut încasări de 7.8 milioane de lei în primele șapte zile de la lansarea în cinematografele din România. Acesta a devenit astfel filmul cu cele mai mari încasări din România în prima săptămână de la lansare, după ce a depășit recordul de 7.44 milioane de lei stabilit de Fast and Furious 8 în 2017. La nivel internațional, filmul a generat încasări totale de 1.2 miliarde de dolari în weekendul de debut, dintre care circa un sfert au provenit din China. (Cinemagia)

2. Chiar dacă Avengers: Endgame a avut premiera la finalul lunii aprilie, puțini sunt cei care știu că cel mai ambițios proiect cinematografic modern va lua sfârșit abia odată cu lansarea filmului Spider-Man: Far From Home în 5 iulie 2019. Iar lista filmelor cu supereroi pe care le pregătește Marvel pentru următorii ani este deja destul de lungă și include titluri precum Black Panther 2 sau Guardians of the Galaxy Vol 3. (Malaezu)

3. Cea mai interesantă premieră de weekend în cinematografele din România este Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile (Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic). Filmul biografic spune povestea asasinului în serie Ted Bundy, care este interpretat de Zac Efron. (IMDB)

4. Tot în acest weekend are loc și premiera filmului islandez Arctic, care relatează povestea unui naufragiat în pustietatea arctică. Acesta trebuie să decidă dacă va încerca să se salveze printr-o călătorie plină de provocări sau dacă își va aștepta sfârșitul în relativa siguranță a tabarei în care se află. (IMDB)

5. Între timp, familiștii se pot orienta spre animațiile Manou the Swift (Manou – Aventuri în zbor) și Princess Emmy (Povestea prinţesei Emmy), iar pasionații de drame romantice au la dispoziție producția Five Feet Apart (La cinci paşi de tine). Ultima premieră a săptămânii este Miss Bala, un film în care Gina Rodriguez joacă rolul unei tinere care descoperă că are o putere mai puțin obișnuită (IMDB)

6. Astazi are loc premiera serialului Undercover (Fabrica de extaz) pe platforma Netflix. Coproducție olandezo-belgiană, Undercover este o versiune europeană a unor seriale cu traficanți cu droguri precum Narcos și spune povestea unui producător de ecstasy urmărit de doi agenți sub acoperire. (Netflix)

7. Luni, 6 mai, Lenny Kravitz va susține un concert la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca. Cântărețul american va urca pe scenă în jurul orei 21:00 și va promova în special piesele de pe albumul Raise Vibration. Biletele costă între 160 lei și 545 lei și sunt încă disponibile în rețeaua Eventim. Kravitz a mai concertat în România la București în 2008. (InfoMusic)

8. Piesa de teatru Pădurea Spânzuraților rulează în această perioadă la Teatrul Național în regia lui Radu Afrim. Romanul lui Liviu Rebreanu publicat inițial în 1922 este adaptat pentru generațiile tinere, iar biletele costă între 50 lei și 100 lei, în timp ce elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un preț special de 20 lei. (Teatrul Național)

9. Între timp, sâmbătă, 4 mai, la Teatrul Odeon rulează piesa de teatru Kepler-438b, în care reprezentanți ai Republicii Malvati, al cărei teritoriu aproape că a dispărut din cauza schimbărilor climatice, le cer statelor membre o insulă pentru a-și clădi o nouă țară. Împletind comedia, melodrama, analiza politică și mitologia, piesa povestește aventurile președintelui și ale delegației sale diplomatice. Prețurile biletelor variază între 15 și 25 lei. (Teatrul Odeon)

10. Abonații serviciului PlayStation Plus au posibilitatea să descarce gratuit jocurile Overcooked și What Remains of Edith Finch pe tot parcursul lunii mai. Cele două jocuri sunt compatibile cu PlayStation 4, după ce Sony a renunțat să mai ofere jocuri gratuite pentru PlayStation 3 și PlayStation Vita. (GameSpot)

Ți-ar mai putea plăcea
Black Widow este premiera săptămânii la cinema – Cronica de Divertisment
Festivalul de muzică Untold are loc în acest weekend la Cluj-Napoca – Cronica de Divertisment