Încrederea managerilor români în economie a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani – Cronica serii

1. Încrederea managerilor români în economie a ajuns la 52,5, cea mai mare valoare din ultimii patru ani, conform celui mai recent studiu Confidex. Cele mai optimiste sunt companiile din servicii, iar pe locul doi se află cele din IT. (News.ro)

2. România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai mare (+82.800 tep) față de cea importată în perioada similară a anului trecut. (Profit.ro)

3. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a declarat joi că proiectul pentru limitarea adaosului comercial la produsele româneşti va fi implementat în acest an. El a anunțat că proiectul este în lucru. (G4Media)

4. Românii vor putea sesiza dezinformările de tip deepfake de pe Facebook și TikTok pe site-ul Ministerului Digitalizării, unde o echipa de oameni special pregătiți vor analiza și trimite reclamațiile direct către marile platforme pentru a fi eliminate mai repede, a declarat Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan. (Profit.ro)

5. 19 copii palestinieni, răniți în atacurile armatei israeliene din Fâșia Gaza, vor fi tratați în România. Ei vor fi aduși cu avioane militare și internați de urgență în spitalele din București. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Guvernul Statelor Unite a fost chemat în judecată pentru legea care forțează vânzarea TikTok de opt dintre creatorii de conținut ai platformei. TikTok le va plăti avocații, care vor susține, la fel ca și compania chineză, că legea încalcă drepturile stabilite de Primul Amendament. (Washington Post)

6. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping au dat asigurări, joi, la Beijing, că vor să evite orice ”escaladare” în Ucraina, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski evocă o situaţie ”extrem de dificilă” în regiunea ucraineană Harkov, luată cu asalt de ruşi de o săptămână. (News.ro)

7. Oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat de justiţia din Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru devalizarea sistemului bancar al republicii, a anunţat joi la postul de televiziune pro-Kremlin Russia Today (RT) că a primit paşaport rusesc. (G4Media)

8. Indicele Dow Jones Industrial al bursei americane a depășit, pentru prima dată, pragul de 40000. (WSJ)

9. Comisia Europeană a deschis joi o anchetă oficială pentru a vedea în ce fel aplicațiile din grupul Meta – Facebook, Instagram – contribuie la apariția dependenței în rândul minorilor care folosesc în UE aceste rețele. Sunt vizate și obligațiile pe care aplicațiile le au pentru a dezvolta proceduri de verificare a vârstei user-ilor. (Hotnews)

​​10. În acest moment încă există influenceri care refuză să marcheze conținutul publicitar, a spus Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Anghel susține că în acest context, creatorii de conținut riscă închiderea conturilor de pe platformele sociale pe care activează. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Merck anunță realizarea unui medicament experimental pentru tratarea Covid-19 care reduce foarte mult riscul de spitalizare și deces – Cronica serii
Numărul deceselor cauzate de Covid-19, la nivel global, anul acesta, l-a depășit deja pe cel de anul trecut – Cronica serii