Ministrul Justiţiei: Mă voi opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu – Cronica dimineții

1. Deficitul bugetar a crescut puternic în aprilie, cu aproximativ 17 miliarde de lei, după ce Guvernul a plătit anticipat pensiile pentru luna mai și a contabilizat astfel, la cheltuielile lunii aprilie, costurile cu pensiile pentru două luni (aprilie și mai). Pentru primele patru luni, datele preliminare ale Finanțelor arată că deficitul s-a situat la circa 53 miliarde de lei, (ușor peste 3% din PIB), față de 35,9 miliarde lei, (2,06% din PIB) în primele trei luni din acest an. (Profit.ro)

2. Deficitul de forță de muncă din România este unul redus, comparativ cu celelalte state UE, dar deficitul de competențe este în creștere, constată analiza de țară privind convergența socială publicată de Comisia Europeană. Sistemul de educație și emigrarea vor accentua acest deficit de persoane calificate, pe fondul restrângerii populației de vârstă activă, atrage atenția raportul. (Cursdeguvernare)

3. Stadiul fizic al lucrărilor la lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului – A0 Sud a ajuns la 96,5%, astfel că cel târziu în luna august va fi deschis traficul, până la A2, anunță autoritățile. (Profit.ro)

4. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior, care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei. (Digi24)

Știrea Hope.ro: Marocul a reușit să-și reducă rata mortalității la copiii sub cinci ani cu un remarcabil procent de 4,8%. Numărul deceselor a scăzut de la 81 din 1.000 de născuți vii în 1990, la doar 17 în 2022.

5. Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. (Hotnews)

6. Conform datelor Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), în primele patru luni din acest an au fost înmatriculate 22 de mașini noi aparținând mărcii Bentley, 15 Ferrari, 15 Rolls-Royce, 14 Lamborghini, 7 Aston Martin, un Lotus și sute de modele din categoria de lux a marilor producători germani BMW și Mercedes-Benz. (Economica)

7. Președintele chinez Xi Jinping a fost primit miercuri la Belgrad de către omologul său sârb Aleksandăr Vucici. China a investit miliarde de euro în Serbia şi în Balcani, în special în sectoarele minier şi manufacturier. Un semn al solidităţii relaţiilor, Beijingul şi Belgradul au semnat anul trecut un acord de liber-schimb. (News.ro)

8. Este încă „foarte devreme” pentru a vedea îmbunătățiri pe liniile frontului după ce noul lot de arme americane a început să ajungă în Ucraina, a declarat miercuri, în fața senatorilor americani, secretarul Apărării, Lloyd Austin. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a eliminat în semifinale pe Bayern Munchen, scor 4-3 la general. Aseară, Real a învins Bayern cu 2-1, după 2-2 în tur. Pentru trofeu, ”galacticii” vor juca cu Borussia Dortmund.

9. Folosind inteligenţa artificială (AI), oamenii de ştiinţă de la Centrul internaţional pentru Cancer Ludwig au dezvoltat un model predictiv puternic pentru a identifica cele mai puternice celule imune care ucid tumorile şi care pot fi utilizate în imunoterapiile împotriva cancerului. (News.ro)

10. Vicepremierul italian Matteo Salvini l-a catalogat miercuri drept ”periculos” pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi apreciat că trebuie ”să se ducă să se caute”, după ce a evocat din nou posibilitatea unei trimiteri de trupe din Occident în Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei. (News.ro)

Fotografia dimineții – Președintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european”.

Ți-ar mai putea plăcea
SpaceX construiește o rețea de sute de sateliți spion în baza unui contract secret cu o agenție de informații din SUA – Cronica dimineții
Datoria publică a ajuns la 40,2% din PIB – Cronica dimineții