Klaus Iohannis merge marți la Casa Albă, unde va fi primit de Joe Biden – Cronica dimineții

1. Președintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. (News.ro)

2. Indicele BCR Purchasing Managers Index (PMI) România al industriei manufacturiere a trecut de 50 de puncte în aprilie, în zona de expansiune, pentru prima dată de când este măsurat, pe fondul creșterii producției și comenzilor. (Profit.ro)

3. Patru județe din vestul Romaniei – Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara – au avut un grad absorbție al fondurilor europene de 143%, raportat între 2014 și 2020. (Libertatea)

4. Peste 6.500 de persoane au apelat la Serviciul de ambulanţă Bucureşti – Ilfov în minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte. Dintre acestea, 4,244 au fost cazuri grave şi foarte grave. (News.ro)

Știrea Hope.ro: Egiptul a reușit să elimine efectiv hepatita C, cea care constituia a treia cauză majoră de deces pentru țară. Eliminarea bolii a fost posibilă după o eficientă campanie de sănătate, derulată doar vreme de un an și numită „100 Million Healthy Lives”. 60 de milioane de oameni au fost testați și 4,1 milioane tratați gratuit, pe durata acestei campanii, care a ajuns la oameni din întreaga țară.

5. Compania Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), controlată de statul sud-coreean, a semnat un acord cu grupul canadian Candu Energy Inc. pentru a accelera pregătirile în vederea depunerii unei oferte la licitația care va fi organizată pentru modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă. (Profit.ro)

6. Economia SUA a înregistrat 40 de luni consecutive în care a adăugat minim 100.000 noi locuri de muncă în fiecare lună. Este cea mai lungă perioadă din istoria Statelor Unite. Comparativ, a doua cea mai bună rundă a avut loc la sfârșitul anilor 1990, cu 33 de luni consecutive cu minim 100.000 de locuri de muncă adăugate. (Link)

7. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, la finalul unui întrevederi tripartite la Paris cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu cel francez Emmanuel Macron, că Uniunea Europeană mizează pe China pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia astfel încât să convingă Moscova să nu mai continue războiul în Ucraina. (Digi24)

8. Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice. Kremlinul a anunțat că exercițiile cu arme nucleare tactice ale Rusiei sunt un răspuns la declaraţiile Occidentului privind trimiterea de trupe în Ucraina. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: PSG și Borussia Dortmund (0-1 în tur) joacă marți, de la ora 22:00, în returul semifinalelor Ligii Campionilor.

9. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu preşedintele Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina. (Digi24)

10. Gruparea palestiniană Hamas a transmis că liderul său, Ismail Haniyeh, i-a informat pe prim-ministrul Qatarului și pe șeful serviciilor secrete din Egipt cu privire la acceptarea propunerii lor privind un armistițiu. În replică, un oficial israelian a declarat că Hamas a aprobat o propunere egipteană „îndulcită” care nu este acceptabilă pentru Israel. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Rachete realizate manual zboară deasupra bisericii Panagia Erithiani în timpul sărbătorilor de Paști, pe insula grecească Chios. În timpul slujbei de la miezul nopții, membrii bisericii și „rivalii” de la Sfântul Marcu, trag unii în alții, o într-o tradiție începută cu generații în urmă. Konstantinos Anagnostou/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
România și Franța au simulat activarea articolului 5 din NATO, într-un amplu exercițiu militar pentru scenariul în care țara noastră e atacată – Cronica dimineții
Decizie istorică: Papa Francisc autorizează binecuvântările pentru cuplurile de același sex – Cronica dimineții