Aproape o treime dintre românii care au vârstă de muncă nu lucrează – Cronica dimineții
1. Aproape o treime dintre românii care au vârstă de muncă nu lucrează, arătă noi date Eurostat. România e a treia țară din Europa, după Italia și Grecia, ca pondere a populației care nu lucrează, deși e în vârstă de muncă. (Profit.ro)
2. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că în primul trimestru au fost investiţii de 4,5 miliarde euro, un plus de 1,9 miliarde euro comparativ cu anul precedent. El a mai spus că valoarea investiţiilor publice realizate, în primul trimestru al anului 2024, a crescut cu 70% faţă de perioada similara a anului trecut, ajungând la 22,5 miliarde lei. (News.ro)
3. Guvernul a înregistrat în primele trei luni un deficit bugetar de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,06% din PIB, față de deficitul de 22,75 miliarde lei, respectiv 1,42% din PIB, aferent celor trei luni ale anului 2023, a anunțat Ministerul Finanțelor. Deficitul din martie a fost de circa 7 miliarde de lei, după 21 miliarde de lei în februarie și 7,9 miliarde de lei în ianuarie. (Profit.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Într-un an, nevoia pentru centre de suport prin telefon va fi minimă, crede șeful companiei de IT indiene Tata Consultancy Services. Acesta spune că chatboții vor prelua rapid majoritatea sarcinilor realizate până acum de agenții de suport. (FT)
4. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut în luna martie cu 1,4 puncte până la valoarea de 51,6 puncte. 88% dintre analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare, în timp ce peste 75% dintre participanţi la sondaj anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni. (News.ro)
5. Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate. (News.ro)
6. Începând de luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, intră în concediu fără plată, după ce PNL a decis ca ministrul să fie candidatul partidului pentru Primăria Capitalei. Atribuțiile sale vor fi preluate de secretarul general. (Digi24)
Din Cronica de Divertisment: Noul serial „A Man in Full” cu Jeff Daniels în rolul principal va avea premiera pe platforma de streaming Netflix joi, 2 mai. Daniels interpretează rolul unui mogul din piața imobiliară care se confruntă brusc cu falimentul, iar interesele sale politice și de afaceri se bat cap în cap în momentul în care încearcă să se protejeze de cei care speră să profite de problemele sale.
7. Ucraina mută tancurile americane Abrams departe de linia frontului, de teama atacurilor rusești cu drone, au declarat doi oficiali americani. 5 din cele 31 de tancuri Abrams au fost deja pierdute în urma atacurilor rusești. (G4Media)
8. Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclusiv pe pacienţi britanici. (Hotnews)
9. O avocată și jurnalistă în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie, fiind încoronată Miss Univers Buenos Aires. Alejandra Rodriguez a rupt barierele, fiind prima femeie de 60 de ani din istoria concursurilor de frumusețe care a cucerit acest titlu, după ce anul trecut a fost eliminată limită de vârstă pentru participarea la concurs. (TheIndependent)
Din Cronica Sportivă: Jaqueline Cristian, locul 73 WTA, s-a calificat în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 Mutua Madrid Open. Ea a trecut în turul doi de favorita 22, sportiva cehă Barbora Krejcikova (27 WTA), 2-6, 6-0, 6-2, în două ore şi şase minute.
10. Ministrul ucrainean al Agriculturii Mîkola Saliski, plasat în detenţie vineri cu privire la acuzaţii de corupţie de dinaintea intrării în Guvern, a fost eliberat rapid după ce a plătit o cauţiune de aproape 1,8 milioane de euro, a anunțat Ministerul ucrainean al Agriculturii. El ”continuă să îşi exercite funcţia”, dă asigurări ministerul. Este pentru prima oară când un ministru în funcţie este plasat în detenţie în Ucraina, potrivit activiştilor anticorupţie ucraineni. (News.ro)
Fotografia dimineții – Un cuplu stă pe dealul Tourkovounia, din Atena, în timp ce praful saharian a acoperit orașul. Angelos Tzortzinis/AFP/Getty Images: