Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la turneul de la Madrid – Cronica Sportivă

1. CFR Cluj a trecut în deplasare, scor 1-0, de Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play-off-ul Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Hernammstadt a câștigat pe teren propriu, 2-0, cu Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a şasea a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. UTA Arad a învins pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

4. Manchester City a învins categoric, în deplasare, scor 4-0, formaţia Brighton, în ultimul meci al etapei a 34-a din Premier League.

5. AS Roma s-a impus în deplasare, scor 2-1, cu Udinese, într-un meci din etapa a 32-a a Serie A, joc întrerupt la 14 aprilie.

6. Gimnastul David Puicea s-a calificat în finală la sărituri, în concursul juniorilor, la Campionatul European de la Rimini. News.ro

7. Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27, s-a calificat în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Madrid. Ea a trecut de Alexandra Eala din Filipine, numărul 170 mondial, scor 6-3, 6-7 (6), 6-4, în două ore şi 17 minute.

8. Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala categoriei 54 de kilograme a Campionatelor Europene de box de la Belgrad. Ea a trecut prin decizie unanimă de irlandeza Niamh Fay.

9. Campioana ”U” Banca Transilvania Cluj şi vicecampioana CSM Oradea au obţinut victorii pe teren propriu, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale de Baschet. News.ro

10. Turneul final al Billie Jean King Cup se va juca în format eliminatoriu. România îşi va afla adversara pe 30 aprilie.

11. Iuliana Demetrescu se va afla la centru la partida Chelsea – Barcelona, programată sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:30, în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin. News.ro

12. Jucătoarea de tenis Irina Begu, locul 128 mondial, a fost eliminată în turul doi al turneului WTA 1000 Mutua Madrid Open. Ea a fost învinsă de sportiva americană Madison Keys, 7-6 (3), 7-6 (6).

13. Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru meciul Dinamo – FC Voluntari, care va avea loc vineri, de la ora 20.00, în etapa a şaptea din play-out-ul Superligii.

14. Xavi va rămâne antrenor la FC Barcelona cel puţin până în 2025. News.ro

15. Nu s-a ajuns deocamdată la un acord între PSG şi Napoli pentru transferul atacantului Victor Osimhen la gruparea franceză.

16. Actualul selecţioner al Austriei, Ralf Rangnick, a confirmat că se află în discuţii cu Bayern Munchen pentru a-l înlocui pe Thomas Tuchel la conducerea tehnică. News.ro

17. Programul transmisiunilor de vineri:

  • 12:00 – Tenis ATP – Madrid Open – Digi Sport 2, Prima Sport 3
  • 18:00 – Arabia Saudită – Al Hilal – Al Fateh – Prima Sport 2 
  • 19:30 – Bundesliga 2 – St Pauli – Hansa Rostock – Digi Sport 4, Prima Sport 5 
  • 20:00 – Superliga – Dinamo – FC Voluntari – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 20:00 – Turcia – Demirspor – Galatasaray – Prima Sport 4 
  • 21:00 – Arabia Saudită – Al Ittihad – Al Shabab – Prima Sport 2 
  • 21:30 – Bundesliga – Bochum – Hoffeimheim – Digi Sport 3, Prima Sport 5, Orange Sport 3
  • 22:00 – Ligue 1 – Montpellier – Nantes – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 22:00 – La Liga – Real Sociedad – Real Madrid – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Liga 1 pe final cu urmatorul podium: 1. CFR, 2. FCSB, 3. Viitorul – Cronica Sportiva
Tadej Pogacar, câștigătorul Turului Franței | Simona Halep va juca azi finala de la Roma – Cronica sportivă