O carte pentru copii cu texte inedite scrise de Nichita Stănescu a apărut la patru decenii de la moartea poetului – Cronica de Carte

1. O carte pentru copii cu texte inedite scrise de Nichita Stănescu a apărut sub îngrijirea soției sale, Dora Stănescu. Cartea „De dor de sufletul lui Andersen”, publicată de Editura Rentrop & Straton, prezintă pentru prima dată câteva zeci de texte ale poetului care a murit în urmă cu mai bine de 40 de ani. Mai mult de jumătate dintre poeziile și povestirile din noul volum de 112 pagini sunt texte inedite. (Europa Liberă)

2. În cadrul Galei Premiilor Observator cultural din 14 mai, se va decerna și Premiul Observator Universitas, ajuns la cea de-a șasea ediție, acordat unui volum de poezie de către un juriu alcătuit din studenţi din mai multe centre universitare. Autorii nominalizați sunt Teodora Coman, Vlad Drăgoi, Ligia Keșișian, Laura Francisca Pavel, George State și Radu Vancu. (Observator cultural)

3. Relatare a eforturilor scriitorului Salman Rushdie de-a înţelege şi integra în propria viaţă drama prin care a trecut odată cu atacul survenit la 33 de ani după condamnarea la moarte pe care i-a adus-o publicarea celebrului roman Versetele satanice, volumul „Cuţitul. Reflecţii în urma unei tentative de asasinat” a apărut marţi, simultan, în 16 ţări, iar ediţia în limba română va fi disponibilă în librării începând din 22 aprilie. (News.ro)

4. Publishers Weekly a anunțat cele mai așteptate cărți ale verii anului 2024, pe două categorii importante – alegerile editorilor și cele mai așteptate cărți pentru copii. În prima categorie se află volume ca „1974: A Personal History”, de Francine Prose, „Hip-Hop Is History”, de Questlove, „Mina’s Matchbox”, de Yoko Ogawa, „Parade”, de Rachel Cusk și „Traveling: On the Path of Joni Mitchell”, de Ann Powers. (Publishers Weekly)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-La Râșnov, s-a lansat cel de-al doilea manual de istorie locală adaptat nevoilor elevilor și tinerilor. Autorul acestui manual, istoricul Nicolae Pepene, managerul Muzeului de Istorie Brașov, a structurat informația pentru două categorii distincte de vârstă: 812 ani și 1218 ani, luând în considerare nevoile și nivelurile de înțelegere ale copiilor (Ziarul Metropolis);

-Un poem anti-război scris de Margaret Atwood a fost prezentat la Bienala de la Veneţia. Acesta se numeşte „The Disasters of War: A Sequel” şi evocă forţele distrugerii, focul şi violenţa, într-un limbaj care aseamănă experienţa pierderii emoţionale cu daunele fizice ale războiului (News.ro);

-Asociația Libraries Connected a lansat o campanie de strângere de fonduri, prin intermediul căreia își propune să strângă 10.000 de lire sterline pentru a achiziționa o bibliotecă mobilă dezafectată, cu servicii complete, pe care să trimită în Ucraina (BookSeller).

6. Biblioteca Babel a lui Jorge Luis Borges, cea descrisă de Umberto Eco în „Numele trandafirului”, cele aflate în centrul unor volume precum „Marea fără stele”, de Erin Morgenstern (la noi, la Editura YoungArt) și „Jonathan Strange & Mr Norrell”, de Susanna Clarke, sunt printre cele opt biblioteci magice din literatura universală. (Electric Literature)

7. Un nou raport privind piețele de carte din întreaga lume arată că 12 dintre cele 16 țări chestionate au raportat o creștere în anul 2023, Mexic (+11,4%), Brazilia (+7,7%) și India (+7,1%) înregistrând cele mai mari creșteri ale veniturilor din vânzările de cărți față de anul precedent, în vreme ce țările europene au creșteri mai mici: Franța (+1,5%), Marea Britanie (+1,2%), Italia (+3,4%) și Spania (+4,6%). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Australia (-2,1%) și Noua Zeelandă (-5,4%). Creșterile veniturilor au fost realizate în ciuda scăderii numărului de cărți vândute în 9 din cele 16 țări, lucru datorat creșterii prețului la cărți. (Publishers Weekly)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „Toxic Pray”, de John Sandford (al 34-lea volum din seria Pray); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află tot o noutate, respectiv volumul „Somehow”, de Anne Lamott, eseuri despre puterea transformatoare a iubirii. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, cartea „The Wide Wide Sea”, de Hampton Sides, despre ultima călătorie a Căpitanului James Cook. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Delicioasa poveste a cozonacului românesc, de Tatiana Niculescu, Editura Humanitas

-Dragul meu Wallace. Istoria zilei în care sir Charles Darwin și-a pierdut eleganța, de Cătălin Vasilescu, Editura Humanitas

-Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul, de Grant T. Harward, Editura Corint

-Jean Bart. Argonautul, de Adrian G. Romila, Editura Polirom

-Purici, nomazi și supă de șobolan. Povești din Africa ecuatorială, de Andrei Daniel Mihalca, Editura Humanitas

-În orchestra de la Auschwitz, de Jean-Jacques Felstein, Editura Meteor Press

-De două ori în același râu. Războiul lui Putin împotriva femeilor, de Sofi Oksanen, Editura Polirom

-Scurtă istorie a lumii în 50 de minciuni, de Natasha Tidd, Editura Niculescu

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Editura Piatkus va publica volumul „Strive”, un titlu de dezvoltare personală și autoperfecționare semnat de jucătoare de tenis Venus Williams (BookSeller);

-Noul roman al lui Ocean Vuong, „The Emperor of Gladness”, va fi publicat de Editura Jonathan Cape în luna iunie 2025 (BookSeller);

-Au fost anunțați finaliștii Premiilor literare Gotham, care premiază cărțile a căror acțiune se petrece în New York sau sunt despre această metropolă (Link);

-10 dintre cele mai bune distopii traduse în limba engleză, printre care „Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim”, de László Krasznahorkai (la noi, la Editura Pandora M) și „Poliția memoriei”, de Yoko Ogawa (Editura Humanitas Fiction) (Electric Literature);

-Cărțile preferate ale scriitoarei Doris Lessing, laureată a Premiului Nobel pentru literatură în anul 2007 (Radical Reads).

Fotografia săptămânii: Coperta volumului „De dor de sufletul lui Andersen”, de Nichita Stănescu, și o ilustrație din interiorul acestuia. Sursă: Citește-mă.

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai bune cărți ale anului 2023, în viziunea Publisher’s Weekly – Cronica de Carte
Cele mai bune 50 de romane clasice sub 200 de pagini – Cronica de carte