Cronica Sportiva: 25 de ani de la moartea lui Senna, azi Barcelona – Liverpool (ora 22:00) in semifinalele UCL

1. Aseara, Ajax si pustii sai au reusit sa castige si pe terenul lui Tottenham, 1-0, in prima semifinala UCL.
Azi, de la ora 22:00, Barcelona – Liverpool!
Joi, ora 22:00: Frankfurt – Chelsea si Arsenal – Valencia, in semifinalele UCL.

2. 1 mai rămâne un reper trist pentru iubitorii de Formula 1, după ce în 1994 Ayrton Senna avea să participe la ultima sa cursă, pe circuitul de la Imola, la Marele Premiu din San Marino. Într-un deceniu de activitate, Ayrton Senna a cucerit trei titluri de campion mondial în Marele Circ (1988, 1990, 1991) și a înregistrat 80 de clasări pe podium, cu 41 de victorii și 65 de plecări din pole-position. De-a lungul carierei, brazilianul a pilotat pentru patru constructori: Toleman (1984 – sezonul de debut), Lotus (1985-1987), McLaren (1988-1993) și Williams (1994). Senna a murit la doar 34 de ani, din pricina unei suspensii care, în urma impactului puternic, a sărit în habitaclul pilotului și i-a perforat viziera căștii, lovindu-l în zona ochilor și provocându-i fracturi craniene, o ruptură a arterei temorale și leziuni ale creierului. După acest accident, normele de securitate pentru piloți și monoposturi au crescut, începând cu schimbarea căștilor și continunând cu modul în care se desfășurau circuitele. De menționat că Ayrton Senna a fost desemnat sportivul secolului în Brazilia, depășind un alt nume răsunător, cel al fotbalistului Pelé.

Accidentul aici: https://www.youtube.com/watch?v=T9hQwSa1vxg

3. Portarul Universităţii Craiova, Mirko Pigliacelli, se află în vederile a două cluburi din Serie A. Conform site-ului Tuttomercato.web, goalkeeper-ul italian care a impresionat în acest sezon în tricoul „alb-albaştrilor” a atras interesul celor de la Cagliari şi de la Parma.

4. Fostul internaţional ceh Tomas Repka, în vârstă de 45 de ani (46 selectii in nationala in perioada 1992-2001), va trebui să execute o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru fraudă, relatează Le Figaro. Repka a fost găsit vinovat că i-a vândut unei femei, în decembrie 2016, în schimbul a 46.500 de euro, o maşină Mercedes care nu îi mai aparţinea şi pe care o folosea în baza unui contract de închiriere auto. Preşedintele Curţii de Apel, Petr Benes, a spus că în primă instanţă nu s-a oferit „nicio explicaţie rezonabilă” pentru o pedeapsă mai puţin severă. Repka a mai fost condamnat anul trecut la şase luni de închisoare, pentru că a publicat un anunţ fals pentru o “escort girl”, care avea ataşate fotografiile fostei sale soţii şi numărul ei de telefon. (news.ro/sport)

5. S-a stabilit cum se vor juca mansele finalei Challenge Cup la handbal masculin, între Madeira Andebol SAD şi CSM Bucureşti. Astfel, prima partida se va juca la Funchal, pe 11 sau 12 mai, iar returul de la Bucuresti va fi la o saptamana dupa. În 2018, Challenge Cup a fost câştigată de formaţia Potaissa Turda, după finala cu AEK Atena.

6. Ghetele purtate de Paul Pogba (Man U) in finala CM 2018, Franţa – Croatia 4-2, au fost vândute cu suma de 37.500 de euro la o licitaţie caritabilă, informează lequipe.fr. Suma obţinută pentru ghetele Adidas Predator 18.1 a fost donata unei asociaţii care se ocupă cu integrarea sau reintegrarea în activitatea sportivă a tinerilor cu vârste între 12 şi 25 de ani aflaţi în situaţie de eşec şcolar sau social. Ale obiecte aparţinând lui Pogba vândute la aceasta licitaţie au fost tricoul purtat de jucător la meciul cu Islanda din sferturile de finală ale Euro-2016 (5.000 de euro), cel purtat cu Olanda în 2017 (3.750 de euro), un tricou purtat la meciul dintre Man U şi West Ham pe 13 august 2017 (500 de euro) şi o minge cu autograf (375 de euro).

7. Jucătoarea americană de tenis Sloane Stephens, câştigătoare a US Open 2017 şi finalistă la Roland Garros 2018, când a fost învinsă de Simona Halep, şi atacantul echipei FC Toronto Jozy Altidore şi-au anunţat logodna, pe reţelele de socializare, informează dailymail.co.uk. Altidore are 29 de ani şi a mai jucat în carieră la New York Red Bull, Villarreal, Xerez, Hull City, Bursaspor, AZ Alakmaar şi Sunderland. El a strâns 110 selecţii în naţionala SUA, pentru care a marcat de 41 de ori.

8. Două persoane, o femeie de 48 de ani şi un bărbat de 62 de ani, din Wiltshire (Marea Britanie), au fost reţinute după ce pe reţelele de socializare a fost publicată o fotografie cu corpul neînsufleţit al fostului fotbalist Emiliano Sala, care a fost autopsiat la morga din Dorset, informează BBC. Cele două persoane sunt bănuite de acces ilegal la conţinutul unui computer. Acestea au fost puse ulterior în libertate, dar sunt cercetate în continuare de poliţia din Whiltshire, care le cere utilizatorilor reţelelor de soializare să nu mai distribuie fotografia pentru a nu cauza mai multă durere familiei şi prietenilor lui Sala.

9. CSM Satu Mare şi campioana en-titre, Sepsi Sfântu Gheorghe, vor disputa finala Ligii Naţionale de baschet feminin. In semifinale:
Sepsi – ICIM Arad 83-43, 91-64 şi 85-68
CSM Satu Mare – Olimpia Braşov 86-68, 77-59 şi 75-58

10 . În acest an la turneul de la Wimbledon (1 – 14 iulie) valoarea premiilor în bani va fi de circa 44 de milioane de euro, adică o creştere de 11,8 la sută în raport cu 2018, au anunţat organizatorii. 2.720.000 de euro vor fi alocate câştigătorilor de la simplu masculin şi feminin, adică o creştere de 116.000 euro în raport cu ediţia din 2018.

Bonus news:

Arbitrul Luis Godinho i-a arătat cartonaşul roşu asistentului său Jorge Cruz, la meciul Chaves – Nacional Funchal, 4-1. Gestul centralului a fost unul în glumă, după ce asistentul său a fost nevoit să meargă de urgenţă la toaletă in timpul meciului, informează The Sun. Intâlnirea a fost întreruptă circa trei minute, iar la revenirea pe teren, publicul, care a înţeles ce se întâmplase, l-a ovaţionat pe arbitrul asistent.

L’Equipe a scris că antrenorului Thomas Tuchel îi va creşte salariul de la cinci milioane de euro pe an la 7,5 milioane de euro, începând cu 1 iulie, în ciuda faptului că echipa lui, PSG, a înregistrat un sezon mediocru: titlul in Franta, eliminare in opitmi UCL, ratare Cupa Frantei si Cupa Ligii Frantei.

Asociația de Fotbal din Belgia a decis: Anderlecht a pierdut meciul cu Standard la masa verde, 0-5, urmând să dispute și o partidă de pe teren propriu cu porțile închise. Partida de pe 12 aprilie a fost suspendată în minutul 30 după ce fanii lui Anderlecht au creat incidente în tribune

Neil Robertson și John Higgins, la egalitate în blockbusterul din sferturile CM Snooker! Judd Trump l-a demolat în prima sesiune pe Maguire http://www.worldsnooker.com

Ana Bogdan şi Isabella Şinikova, în semifinale la dublu la Rabat. În sferturi, ele au trecut de Mitu şi Bacsinszky

Mihaela Buzărnescu, eliminată de Svetlana Kuzneţova în primul tur la Praga

Fostul internaţional irlandez John O’Shea (reading, liga 2 Anglia) se retrage din activitate la 38 de ani

Telekom Sport a aflat că Marko Momcilovic (31 ani) este out pentru restul sezonului. Din cauza unei hernii de disc, jucătorul nu va fi folosit de Teja în ultimele jocuri din playoff şi va ajunge la aproape un an de inactivitate.

Antrenorul Astrei, Costel Enache, a marcat sarbatorile de Paste multumind familiilor jucatorilor sai pentru sustinere printr-un filmulet cu imagini inedite de la antrenamentele si din vestiarul echipei: https://www.facebook.com/costelenachepaginaoficiala/videos/453994288684285/

Ți-ar mai putea plăcea
FCSB a câștigat derby-ul cu CFR Cluj și s-a apropiat la un punct de primul loc în Superliga – Cronica Sportivă
România joacă astăzi în Macedonia de Nord, de la ora 21.45 – Cronica sportivă