Oficiali americani: Israelul ne-a anunțat că va ataca Iranul. Explozii auzite în această noapte în Iran – Cronica dimineții

1. Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat, la Sofia, că a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre pentru România şi Bulgaria. (Digi24)

2. Băncile au obținut decizii favorabile, pe fond, în două dintre litigiile deschise împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, după ce au fost amendate cu argumentul că solicită clienților rambursarea creditelor în rate egale. Într-un alt dosar, instanța a dat dreptate ANPC. (Profit.ro)

3. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursă pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL va avea propriul candidat. Ciucă a mai spus că electoratul PNL din Bucureşti nu ar fi de acord cu susţinerea lui Cristian Popescu Piedone pentru Primăria Bucureşti. (News.ro)

4. Iranul a activat sistemele de apărare anti-aeriană, în mai multe provincii, după ce o explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan, situat la nord-vest de oraşul Isfahan (News.ro). Oficialii americani au confirmat că Israelul a efectuat operațiuni militare împotriva Iranului, dar nu au descris aceste operațiuni. Ei au declarat Israelul a avertizat joi administrația Biden că va ataca în următoarele 24 până la 48 de ore (TheGuardian).

5. Donald Trump a declarat joi că supravieţuirea Ucrainei este importantă pentru Statele Unite, o schimbare de ton care intervine cu câteva zile înainte ca în Camera Reprezentanţilor a SUA, condusă de republicani, să fie votat un pachet de ajutor pentru Kiev în valoare de $61 de miliarde. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Oţelul Galaţi a învins pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, în semifinalele Cupei României. Moldovenii vor juca pentru trofeu contra celor de la Corvinul Hunedoara. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

6. Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului. (CNN)

7. Statele Unite au împiedicat joi Naţiunile Unite să recunoască un stat palestinian, exercitând-şi dreptului de veto în Consiliul de Securitate. (News.ro)

8. Administrația Biden încearcă să-l convingă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să accepte un stat palestinian în schimbul recunoașterii statului Israel de către Arabia Saudită. (WSJ)

9. Veniturile Netflix au crescut cu 54% în primul trimestru, în ritm anual, iar numărul noilor abonați a fost de 9,3 milioane, mult peste așteptări, demonstrând că efortul de reducere a partajării parolelor a funcționat. Acțiunile au scăzut însă după ce compania a anunțat că de anul viitor va înceta să mai comunice numărul total de abonați. (FT)

10. Nestlé, cea mai mare companie de bunuri de consum din lume, ar adauga zahăr și miere în laptele pentru sugari și în produsele din cereale vândute în multe țări sărace, contrar orientărilor internaționale care au ca scop prevenirea obezității și a bolilor cronice. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Nicolae Robu, candidatului PNL-PSD la funcția de primar al Timișoarei, a fost botezat “Gheorghe” pe un panou electoral:

Ți-ar mai putea plăcea
În Europa, numai Marea Britanie plătește mai mult decât România pentru energia cu livrare în ziua următoare – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Merkel si Macron vor o armată europeană