Iranul a atacat Israelul cu drone și rachete – Cronica dimineții

1. Iranul a atacat Israelul cu sute de drone și rachete, a anunțat armata israeliană. Mai multe rachete au căzut pe teritoriul israelian, provocând pagube minore. Atacul Teheranului, primul direct asupra Israelului, vine după zile de amenințări din partea regimului că va riposta după ce șapte ofițeri ai Gărzi Revoluționare au murit într-un atac asupra consulatului său din Damasc. (News.ro)

2. Mai mulți oficiali americani de top sunt îngrijorați că Israelul ar putea iniția un atac rapid ca răspuns la atacurile Iranului, fără să se gândească la potențialele consecințe ulterioare. Președintele Joe Biden și-a exprimat în mod privat îngrijorarea că premierul israelian Benjamin Netanyahu încearcă să tragă SUA într-un conflict mai larg. (NBCNews)

3. Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila afirmă că, în prezent, sunt două milioane de români fără asigurare de sănătate. ”În cursul anului trecut, au fost făcute peste 700.000 de consultaţii pentru pacienţii neasiguraţi”, a precizat Rafila la Prima TV. (News.ro)

4. Prețul spot al energiei electrice tranzacționate sâmbătă cu livrare duminică la miezul zilei a fost din nou negativ în opt intervale orare, iar într-unul dintre ele a coborât până la cel mai mare nivel din istoria pieței, de minus 284 lei per MWh. (Economica)

Știrea Hope.ro: Datele oficiale confirmă faptul că India a reușit să elimine sărăcia extremă.

5. Aproximativ 1000 de persoane s-au adunat sâmbătă seara în Piața Victoriei, în semn de protest față de nerezolvarea dosarului crimei de la „2 Mai”, în care doi tineri au fost uciși de mașina condusă de tânărul Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor. „Corupția ucide”, „Greșeala se plătește”, „Justiție egală pentru toată lumea”, „Cerem o judecată obiectivă”, sunt doar câteva din mesajele de pe pancartele aduse de oameni la protest. (Hotnews)

6. Situația de pe frontul de Est s-a „deteriorat considerabil în cursul ultimelor zile”, a afirmat sâmbătă şeful statului major ucrainean Oleksandr Sîrski, care a vorbit despre o „intensificare” a ofensivei armatei ruse, care încearcă să avanseze în special în direcţia Ceasiv Iar. (Adevarul)

7. Donald Trump mai are doar un punct procentual în fața lui Joe Biden, 46% față de 45%, arătă rezultatele unui sondaj privind alegerile prezidențiale din acest an, comandat de New York Times și Siena College. Luna trecută, Trump îl devansă pe Biden cu 5% (48%-43%). (Libertatea)

8. Un parc fotovoltaic de 605 megawați lansat în Germania a devenit cea mai mare fermă solară din Europa, depășind o centrală fotovoltaică din Spania. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: România a învins Ucraina, cu 3-2, în calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup la tenis feminin. Confruntarea din SUA a fost decisă în ultimul meci, de echipa de dublu Ana Bogdan/Jaqueline Cristian.

9. O nouă clasă de antibiotice a fost identificată recent de cercetătorii suedezi de la Universitatea Uppsala şi, deşi a fost testată doar pe şoareci, se speră că dezvoltarea ulterioară a medicamentului poate „aduce o contribuţie importantă la lupta continuă împotriva rezistenţei la antibiotice”. Rezistența la antimicrobiene (RAM) reprezintă una dintre cele mai importante ameninţări la adresa sănătăţii publice şi a asistenţei medicale moderne. (News.ro)

10. Săptămâna viitoare partidul AUR începe testarea cu detectorul de minciuni a liderilor organizațiilor județene, a confirmat prim-vicepreședintele partidului, Marius Lulea. Testarea cu poligraful reprezintă un ”test de integritate” și este necesară pentru a scădea riscul de trădare, susține acesta: ”Toți au acceptat să vină. Sperăm să vină”, a mai spus Lulea. (G4Media)

Fotografia dimineții – În Liverpool, Anglia, a avut loc un festival de trei zile, care a inclus și “Ziua Doamnelor”. Oli Scarff/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Zelenski îi cere lui Biden să invite Ucraina în NATO acum – Cronica dimineții
Numărul celor ucişi sau răniţi pe câmpul de luptă din Ucraina se apropie de 500.000 de soldaţi – Cronica dimineții