Dodon: Dreptul demnitarilor români de a-şi dori unirea se termină „acolo unde încep drepturile moldovenilor” – Cronica serii

1. BNR a păstrat dobânda de politică monetară la 7% pe an pentru a zecea ședință la rând, „în condițiile incertitudinilor ridicate”, evoluție larg anticipată de economiști înainte de anunț, care vedeau luna mai ca prima în care banca centrală va face prima mișcare. (Profit.ro)

2. Dreptul demnitarilor români de a-şi dori unirea se termină „acolo unde încep drepturile moldovenilor”, a declarat joi fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon. Reacția vine după ce prim-ministrul român Marcel Ciolacu a declarat că susţine unirea Republicii Moldova cu România. (Digi24)

3. Suedia și Italia s-au alăturat joi țărilor membre NATO care și-au exprimat public susținerea pentru ca premierul olandez Mark Rutte să devină noul secretar general al Alianței. (Hotnews)

4. Rusia şi NATO se află acum într-o „confruntare directă”, a declarat joi Kremlinul în ziua în care alianţa condusă de SUA a marcat cea de-a 75-a aniversare. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Apple ia în calcul dezvoltarea roboților de casă, în ceea ce ar putea deveni noul mare focus de viitor al companiei, după ce a renunțat la pretențiile din zona mașinilor autonome. Compania ar explora crearea unui robot care urmărește utilizatorul prin casă, precum și un dispozitiv automatizat care poate muta un ecran. (News.ro)

5. Ministrul britanic de externe David Cameron a exclus trimiterea de trupe occidentale în Ucraina pentru a contracara agresiunea rusă. (G4Media)

6. O parte importantă dintre alegători americani vor vota pentru „răul cel mai mic”, în timp ce numărul persoanelor indecise continuă să crească. Potrivit unui sondaj publicat miercuri de The Wall Street Journal, majoritatea alegătorilor consideră că niciunul dintre candidaţi nu are capacitatea mentală de a fi preşedinte. În cazul lui Trump (77 de ani), 48% cred că poate performa la nivelul mental necesar, în timp ce doar 28% cred acelaşi lucru despre Biden (81 de ani). Acelaşi sondaj relevă că 59% au o opinie nefavorabilă despre Biden, faţă de 52% despre Trump. (Digi24)

7. Poliția din Italia și din alte câteva țări europene a arestat 22 de persoane și a confiscat bunuri în valoare de 600 de milioane de euro în legătură cu presupusa fraudă care implică fondul UE de recuperare post-pandemie. (FT)

8. VC-urile americane au investit în primul trimestru al anului $36.6 miliarde în 2.882 de tranzactii. Valoarea este cu 29% mai mică decât cea din urmă cu an, când erau investite $51.6 miliarde în 4.026 de tranzactii. (VB)

Din Cronica de Turism: Compania aeriană Animawings va opera șase rute din București spre destinații de vacanță din Grecia, Spania și Portugalia între iunie și septembrie. Astfel, vor exista zboruri regulate spre Kefalonia, Rhodos, Zakynthos și Corfu (Grecia), Palma de Mallorca (Spania) și Faro (Portugalia). (Boarding Pass)

9. Lenny Kravitz, singurul artist cu patru premii Grammy consecutive la categoria „Best Male Rock Vocal Performance”, va concerta în această vară pe scena principală de la UNTOLD, au anunţat organizatorii. (News.ro)

10. Cozmin Gușă a anunțat că va candida independent susținut de AUR la Primăria Capitalei, la propunerea lui George Simion. AUR are deja un candidat anunțat, pe Mihai Enache. Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a declarat că totul este o dezinformare și „Mihai Enache este propunerea AUR pentru primăria București, nimic nu s-a schimbat, este cea mai bună soluție, un profesionist pentru o capitală europeană.” (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Blocaj în relația dintre președintele Iohannis și Guvern
Ministrul Energiei: După reducerea de 50 de bani, România va avea cel mai mic preț din Europa, după Ungaria, la benzină – Cronica serii