Grevă generala la Poșta Română începând de azi – Cronica dimineții

1. Greva la Poșta Română. Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a declanșat conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie. Compania i-a asigurat pe cei peste 2 milioane de pensionari, care primesc drepturile sociale prin intermediul poștei că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie. (News.ro)

2. Românii cu credite în lei legate de IRCC beneficiază de astăzi de prima reducere a indicatorului, după trei trimestre de ușoară creștere. Concret, indicele scade de la 5,97% la 5,8%, nivel valabil până la finele lunii iunie. (Profit.ro)

3. Încălzirea vremii și excesul de gaze de pe piață, atât din depozite, cât și de import, au condus la o prăbușire a prețului către 100 de lei/MWh, mult sub cel de 120 de lei/MWh, reglementat de guvern. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: Volume precum „O tragedie americană”, de Theodore Dreiser (la noi, la Editura Orizonturi), Trilogia S.U.A., de John Dos Passos (Editura Nemira), „Clopotul de sticlă”, de Sylvia Plath (Editura Polirom) și „Scurta istorie a șapte crime”, de Marlon James (Editura Litera), sunt printre cele mai bune 136 de romane americane din ultimii 100 de ani. (The Atlantic

4. Consumul intantaneu dispecerizat de energie electrică a scăzut duminica după amiază la 4.000 MW, cel mai mic nivel din acest an. Unul dintre motive este autoconsumul prosumatorilor, care începe să conteze din ce în ce mai mut în zilele cu soare. (Economica)

5. Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a anunţat duminică încheierea sezonului de încălzire 2023 – 2024, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă. Compania a precizat că vor fi iniţiate procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti. (News.ro)

6. Traficul rutier pe podul Grant a fost redeschis, duminică dimineaţă, pe sensul Crângaşi-Turda, după ce în luna octombrie pasajul a fost închis pentru lucrări de modernizare. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Un asteroid care a lovit Marte cu 2,3 milioane de ani în urmă a generat un crater cu o lățime de 14 kilometri și o adâncime de aproape un kilometru, pe lângă alte două miliarde de cratere mai mici întinse pe 1.800 de kilometri, potrivit unor date analizate de cerceători cu ajutorul sondei spațiale Mars Reconnaissance Orbiter. Se estimează că un astfel de eveniment are loc pe Marte o dată la 3 milioane de ani. (Space)

7. Președintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat că liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar fi făcut o înţelegere cu UDMR astfel încât formaţiunile româneşti să nu aibă candidaţi comuni în principalele oraşe din Transilvania. (G4Media)

8. AKP, partidul președintelui Recep Erdogan, a suferit o înfrângere fără precedent la alegerile locale, fiind depășit de principalul partid de opoziție. AKP a obținut 35,6% din voturi, în timp ce CHP conduce cursa cu 37,6%, după ce aproximativ 98,5% din buletine de vot au fost numărate. Orașele mari din vestul țării au fost câștigate de opoziție. (Bloomberg)

9. Papa Francisc a îndemnat duminică, ”să nu cedăm logicii armelor”, după ce şi-a oferit o baie de mulţime, de Paşte, la Vatican, reducând îngrijorările din ultimele ore cu privire la starea sănătăţii sale. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Gimnastul Andrei Muntean a obţinut medalia de bronz la paralele, la etapa de Cupă Mondială Challenge, din Antalya

10. Mai mult de jumătate dintre britanici (52%) au luat în considerare posibilitatea de a părăsi Marea Britanie pentru oportunităţi de muncă mai bune în străinătate, potrivit unui nou studiu. Acest sentiment a fost deosebit de puternic în cazul celor care lucrează în sănătate (54%), educaţie (52%), avocatură (69%) şi servicii financiare (62%), mulţi dintre aceştia reprezentând lucrătorii cheie din Regatul Unit. Atunci când au fost analizate motivele care stau la baza dorinţei de a se muta în străinătate, 41% dintre britanici au spus că traiul este prea scump, iar alţi 41% au spus că nu-şi pot permite o casă. (G4Media)

Fotografia dimineții – 25 de ani au trecut de la lansarea filmului The Matrix:

Ți-ar mai putea plăcea
Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă că vor intra în grevă de avertisment miercuri – Cronica dimineții
Ciolacu vrea cotă progresivă din 2025 – Cronica dimineții