A încetat din viaţă primul român nominalizat la “Balonul de Aur” – Cronica Sportivă

1. Dumitru Macri, primul român nominalizat la “Balonul de Aur”, s-a stins din viaţă la vârsta de 92 de ani, la Paris, acolo unde a locuit în ultimii ani. News.ro

2. Centralul Marian Barbu va arbitra partida dintre Belarus şi Grecia, din grupa G a preliminariilor UEFA U21 EURO 2025.

3. Fotbalistul echipei Newcastle, Sven Botman va lipsi de pe teren o perioadă de şase până la nouă luni, el suferind săptămâna trecută o ruptură de lligament încrucişat anterior la genunchi.

4. Preşedintele FIA, Mohammed Ben Sulayem a fost exonerat de acuzaţia de ingerinţă în cursele de Formula 1 de anul trecut, din Arabia Saudită şi Las Vegas. News.ro

5. CSM Constanţa, Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti s-au calificat în sferturile Cupei României la handbal masculin.

6. Luiz Felipe Scolari, câştigător al Cupei Mondiale cu Brazlia în 2002, a fost demis din funcţia de antrenor al echipei Atletico Mineiro.

7. Campioana Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat în semifinalele Ligii Naţionale de Baschet feminin, după ce a învins formaţia Olimpia Braşov, 99-58.

8. Naţionala U19 a României, pregătită de selecţionerul Adrian Dulcea, a pierdut în fața Turciei, cu 2-0, în Turul de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea turneului final EURO.

9. Selecţionerul Edward Iordănescu a decis să îl cheme la lotul naţional pe Raul Opruţ, fundaşul stânga legitimat la Hermannstadt. Acesta îi ia locul lui Nicușor Bancu, care acuză o problema medicala.

10. Tribunalul Uniunii Europene i-a dat miercuri câştig de cauză fostului pilot rus de Formula 1 Nikita Mazepin, care a cerut anularea sancţiunilor UE impuse împotriva sa ca parte a reacţiei blocului comunitar la războiul din Ucraina. News.ro

11. Naţionala U17 a României a fost învinsă, 2-1, de echipa similară a Ţării Galilor, în grupa 2 a Turului de Elită.

12. Real Madrid a anunţat că Thibaut Courtois a fost operat cu succes la genunchi, după ruptura de menisc suferită la un antrenament. News.ro

13. Pilotul echipei Ferrari, Carlos Sainz este apt pentru a reveni la Marele Premiu al Australiei, în acest weekend, el recuperându-se după o operaţie de apendicită.

14. Programul transmisiunilor de joi: 

  • 17:00 – Tenis – Miami Open – Digi Sport 2, Prima Sport 2
  • 19:00 – Amical – Cipru – Letonia – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 19:00 – Preliminarii Campionatul European – Georgia – Luxemburg (play off – semifinale) – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 21:45 – Preliminarii Campionatul European – Polonia – Estonia (play off – semifinale) – Prima Sport 5
  • 21:45 – Preliminarii Campionatul European – Israel – Islanda (play off – semifinale) – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 21:45 – Preliminarii Campionatul European – Bosnia – Ucraina (play off – semifinale) – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 21:45 – Amical – Portugalia – Suedia – Digi Sport 2, Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Azi se decide soarta Euro 2020 I Cronica Sportiva
Mirel Rădoi a demisionat din funcția de antrenor al Universității Craiova – Cronica Sportivă