România a depășit, în premieră, pragul de 1.000 MW producție instantanee de energie solară – Cronica dimineții
1. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că, până la finalul acestui an, România va adera la Spaţiul Schengen şi terestru, iar de anul viitor, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru SUA. De asemenea, potrivit lui Ciolacu, din 2026, ţara noastră va adera la OECD, ceea ce va aduce investiții mai mari. (News.ro)
2. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, încearcă să organizeze un eveniment NATO la București, în luna mai, ca trambulină pentru candidatura la prezidențiale, au declarat mai multe surse oficiale. Potrivit acestora, ar fi vorba de evenimentul NATO Youth Summit, care ar urma să reunească peste 1000 de tineri la București. (G4Media)
3. Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a evitat să indice un orizont de timp în care Viena şi-ar ridica veto-ul în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen şi cu graniţele terestre, după ce la sfârşitul acestei luni este aşteptată ridicarea controalelor la frontierele maritime şi în aeroporturi. (News.ro)
4. Constructorul german de automobile BMW Group a semnat un contract de joint-venture cu subsidiară concernului japonez NTT DATĂ, furnizor de servicii și soluții software, pentru înființarea unei companii în Cluj-Napoca, în care vor lucra mii de oameni. Este prima investiție BMW in România. (Profit.ro)
5. România a depășit, în premieră, pragul de 1.000 MW producție instantanee de energie solară. Luni, la ora 13.20, fotovoltaicele din România produceau la o putere de 1.026 MW, potrivit datelor Transelectrică. (Economica)
Din Cronica Sportivă: Marți începe returul optimilor de finală din Liga Campionilor. Sunt programate partidele Bayern Munchen – Lazio Roma și Real Sociedad – PSG. Ambele încep de la ora 22:00.
6. Uniunea Europeană a înregistrat în 2023 un deficit al balanţei comerciale în valoare de 291 miliarde de euro pe relaţia cu China, mai mic cu 106 miliarde de euro (27%) comparativ cu 2022, arată datele publicate luni de Eurostat. În 2023, China a fost cel mai mare partener comercial al UE: Europa a importat din China 20,5% din totalul importurilor sale, iar pentru China, UE a fost a treia destinație a exporturilor – 8,8% din total. (CursdeGuvernare)
7. China și-a stabilit pentru acest an obiectivul de a avea o creștere economică de aproximativ 5%, a anunțat premierul Li Qiang. Ținta este considerată ambițioasă de analiști, în condițiile în care China se confruntă cu probleme în sectorul imobiliar și cu o scădere a investițiilor străine. (FT)
8. Construirea de fortificaţii în faţa trupelor ruse de-a lungul liniei frontului se face „24 de ore din 24”, a asigurat luni premierul ucrainean Denis Şmîhal, în urma criticilor referitoare la eficacitatea liniilor defensive ale armatei ucrainene. (Digi24)
9. Parlamentul francez, reunit luni la Versailles, a votat în favoarea înscrierii în Constituţie a întreruperii voluntare a sarcinii, ceea ce face din Franţa prima ţară din lume care înscrie oficial în Constituţie dreptul la avort. (Libertatea)
10. La presiunea opiniei publice, Ministerul de Interne britanic a acordat vize, după ce inițial a refuzat, pentru 47 de tineri muzicieni afgani. Aceștia urmau să zboare din Portugalia pentru turneul “Breaking the Silence”, care își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la situația femeilor și fetelor din Afghanistan. (Theguardian)
Fotografia dimineții – O femeie împinge un cărucior în dreptul unui panou digital din Moscova. Anton Vaganov / Reuters: