Cronica serii – Creștere peste așteptări pentru economia americană în primul trimestru
Am lansat o nouă Cronica, de Business, cu cinci știri zilnice, de luni până vineri. Ediția de astăzi o puteti citi aici.
1. Economia Statelor Unite a crescut în primul trimestru cu 3,2%, mult peste estimarea analiștilor care se așteptau la un plus de 2,5%. (WSJ)
2. Guvernul are pe masă un proiect de ordonanță de urgență de modificare a legii referendumului prin care se prevede că autoritățile publice nu se pot pronunța, în timpul campaniei electorale, pro sau contra referendumului. Mai mult, potrivit proiectului, Guvernul este cel care ar trebui să informeze alegătorii în cazul referendumului național, cum este cel convocat de președintele Iohannis. De asemenea, cvorumul de prezență pentru validarea referendumului este modificat, procentul de 30% fiind calculat altfel, raportat nu la numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, ci la cei din registrul electoral. Dacă va fi adoptată, președintele Iohannis nu va mai putea să se implice în campania de susținere a referendumului din 26 Mai. (Hotnews)
3. Cei doi tineri care au fost filmaţi în timp ce distribuiau pliante false în numele Alianţei USR-PLUS au fost excluşi din rândul Tineretului Naţional Liberal, organizaţia anunţând că dezaprobă astfel de iniţiative. Tinerii liberali susţin că acţiunea reprobabilă ”vine în contradicţie flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Naţional Liberal”. (News.ro)
4. Campusurile a două universități din Los Angeles au intrat în carantină pentru prevenirea răspândirii rujeolă după ce mai mulți studenți au fost expuși bolii. Conducerea universităților le-a cerut studenților să rămână acasă și să vină la cursuri doar cu dovadă că au fost vaccinați. Statele Unite se confruntă cu un număr record de cazuri de rujeolă, cel mai mare număr din ultimii 5 ani. (NPR)
5. Președintele Donald Trump a spus, într-un interviu la Fox News, că ancheta procurorului Mueller a reprezentat „o tentativă de răsturnare a guvernului Statelor Unite.” (TheHill)
6. Situaţie fără precedent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea. Singurii doi medici de la secţia de Terapie Intensivă şi-au depus demisiile. Medicii spun că au luat această decizie din cauza faptului că secţia funcţionează în regim de avarie încă din februarie, cand o colegă de-a lor s-a îmbolnăvit şi a fost la un pas să îşi piardă viaţa. Deocamdată, ei sunt ajutaţi de un doctor ieşit la pensie, dar şi acesta urmează să se opereze. În aceste condiţii, gărzile sunt foarte greu de acoperit, iar asta a dus la epuizare fizică şi psihică, spun medicii demisionari. (Digi24)
7. Autoritățile din Sri Lanka au revenit cu noi date ce arată că numărul victimelor din atentatele de duminică ar fi în jurul a 250, cu 100+ mai puține decat cele 359 de victime anunțate zilele trecute. (WashingtonPost)
8. Criza de personal din turism a determinat conducerea hotelului de cinci stele Aro Palace din Brașov să aducă personal de peste graniță. Spre deosebire de alte hoteluri, care aduc angajați din Filipine, India sau Nepal, șefa Aro Palace s-a orientat spre Venezuela, unde, crede ea, oamenii sunt mai calzi, mai veseli și mai apropiați de temperamentul românilor. „Mi s-a părut că cei din Venezuela sunt mai pozitivi, mai veseli, mai deschiși și se aseamănă cel mai mult cu stilul nostru. Iar fetele parcă sunt miss”, a declarat Daniela Tibeică, directorul general al societății Aro Palace, care deține în Brașov, pe lângă hotelul Aro Palace, și unitățile Capitol, Coroana, Postăvarul și Aro Sport, restaurantul Panoramic de pe Tâmpa și complexul Cetatea, în total circa 1.000 de locuri de cazare. (Profit.ro)
9. Noi măsurători efectuate de Hubble, telescopul spațial al celor de la NASA, arată că Universul se extinde într-un ritm mai rapid decât s-a crezut până acum. Rezultatele arată o viteză cu 9% mai mare, iar experții cred că ar trebui găsite noi principii în fizică pentru a explica discrepantele. (CNN)
10. Avengers: Endgame, ultimul film Disney/Marvel, a stabilit deja un record în America de Nord, avanpremierea de joi seara aducând încasări de $60 milioane. Suma se adaugă celor $305 milioane generați începând de miercuri, în întreaga lume, ceea ce poate poziționa filmul ca fiind primul ce va genera încasări de $1 miliard în weekendul de lansare. (HollywoodReporter)
Fotografia serii – Locuitorii din Stavtrup, Danemarca, s-au strâns la locuința fondatorului Asos, familia Povlsen, pentru a-i comemora pe cei trei copii uciși în atentatele din Sri Lanka. Ritzau Scanpix/Reuters: