Transnistria vrea să fie suverană și cere ajutorul Rusiei pentru a scăpa de presiunile Republicii Moldova – Cronica serii

1. Două contracte de execuție pentru faza 1 din construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj, organizarea de șantier, au fost semnate miercuri la sediul guvernului, în prezența premierului Marcel Ciolacu. În paralel au fost lansate licitațiile pentru faza a doua și ultima, construcția propriu-zisă a celor două spitale. (G4Media)

2. Congresul convocat la Tiraspol a votat miercuri o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, de la Moscova şi de la forurile internaţionale, inclusiv de la Uniunea Europeană (News.ro). Rusia a transmis că este o „prioritate” a sa „protejarea” populației din Transnistria, regiunea separatistă pro-rusă din Republica Moldova. (Hotnews)

3. Mircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat, despre Sistemul Garanţie-Returnare, că în luna februarie care nu s-a încheiat încă au fost colectate peste 18 milioane de ambalaje, un nou record. (News.ro)

4. Casa Verde Fotovoltaice este cel mai solicitat program derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, astfel că pentru înscrierile din acest an a fost alocat un buget record în valoare de două miliarde de lei. (Economica)

5. Câteva sute de taximetriști au protestat miercuri în Piața Constituției și Piața Victoriei pentru modificarea legislației privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ. Reprezentanții taximetriștilor au anunțat că vor intra în greva foamei, după ce reprezentanţii guvernului au cerut o lună pentru a le analiza revendicările. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Oamenii nu ar trebui să ceară informații despre alegeri de la soluțiile de inteligență artificială. Acestea oferă informații inexacte sau de-a dreptul înșelătoare, conform unui test care a vizat modelele lingvistice Gemini, GPT-4, Llama 2, Claude și Mixtral. Cea mai mare rată de răspunsuri incorecte a avut-o Gemini (65%), al lui Google, în vreme ce GPT-4 (19%), dezvoltat de OpenAI, a stat cel mai puțin prost. (Proof)

6. În cazul depășirii vitezei legale constate prin radar, polițistul va trebuie să aplice în favoarea șoferului contravenient două marje de eroare, de 10 km/h, până la viteze de 100 km/h inclusiv, respectiv o marjă de 10%, la viteze de peste 100 km/h, conform unui amendament adus legislației. (Profit.ro)

7. Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, partidul Forţa Dreptei şi PMP, și-a lansat, miercuri, sigla şi sloganul de campanie: „Nu-i lăsa să-ţi fure viitorul. Alege România modernă”. (Hotnews)

8. Senatorul PSD Gabriela Firea a anunţat că Biroul permanent al PSD Bucuresti a decis, în unanimitate, să susţină candidatura sa pentru funcţia de primar al Capitalei. De asemenea, social-democraţii vor susţine candidaturile actualilor primari de sector Robert Negoiţă, Daniel Băluţă şi Cristian Popescu Piedone şi vor face sondaje pentru celelalte sectoare. (News.ro)

9. Israelul va continua colonizarea Cisiordaniei ocupate, în ciuda presiunilor la nivel internațional, a declarat ministrul israelian al finanțelor, Bezalel Smotrich. (Digi24)

10. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, susține că bărbații trebuie să poarte barbă, spunând că cei „fără barbă sunt ciuntiţi”. El a menţionat că orice bărbat ar trebui să poarte barbă, cu atât mai mult slujitorii Bisericii Ortodoxe. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul va adopta, la 1 iunie, prin ordonanță de urgență, creșterea salariilor pentru personalul didactic cu 1.000 lei brut lunar – Cronica serii
Economist-șef banca: În România muncesc la negru aproape 2 milioane de persoane – Cronica serii