Noul serial SF Constellation, pe Apple TV+ din 21 februarie – Cronica de Divertisment

1. Filmul biografic „Bob Marley: One Love” este premiera săptămânii în cinematografele din România. Producția este realizată în parteneriat cu familia Marley și spune povestea lui Bob Marley despre depășirea adversității și culisele din spatele muzicii sale.

2. Filmul dramatic „The Zone of Interest” („Zona de interes”) spune povestea comandantului de la lagărul din Auschwitz, Rudolf Höss (Christian Friedel), și a soției sale Hedwig (Sandra Hüller), care se străduiesc să își construiască o viață de vis pentru familia lor într-o casă cu o grădină aflată chiar lângă lagăr.

3. Filmul fantastic „Madame Web” („Madame Web”) prezintă povestea unui paramedic din Manhattan cu puteri clarvăzătoare care este forțat să se confrunte cu adevăruri dureroase din propriul trecut și se împrietenește cu trei tinere care au un viitor strălucit în față.

4. Cei mici pot urmări la cinema animația „Little Eggs: Frozen Rescue” („Puișorii: Aventură la Polul Sud”), în care un pui de urs polar, orci, pirați, un leu de mare și pinguini care fac surfing călătoresc în Arctica.

5. Documentarul sportiv „Messi’s World Cup: The Rise of a Legend” are premiera pe platforma de streaming Apple TV+ miercuri, 21 februarie. Producția oferă o perspectivă inedită despre cele cinci participări ale lui Messi la Cupa Mondială, care au culminat cu triumful din 2022. Pe parcursul documentarului, argentinianul oferă opinii despre provocările pe care le-a înfruntat.

6. Serialul SF „Constellation” are premiera pe Appe TV+ miercuri, 21 februarie. Noomi Rapace interpretează rolul unui astronaut singuratic care face o călătorie istorică înapoi pe Pământ după o defecțiune la Stația Spațială Internațională. La revenirea pe Pământ descoperă însă că elemente esențiale ale vieții sale, inclusiv fiica sa, s-au schimbat dramatic.

7. Documentarul sportiv „Giannis: The Marvelous Journey” are premiera pe platforma de streaming Amazon Prime Video luni, 19 februarie. Producția spune povestea lui Giannis Antetokounmpo, unul dintre cei mai apreciați jucători din NBA, de la copilăria dificilă pe străzile din Atena ca fiu al unor imigranți din Nigeria până la triumful cu echipa Milwaukee Bucks în 2021.

8. Noul sezon al documentarului „The Grand Tour: Sand Job” cu Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May poate fi urmărit pe Amazon Prime Video începând de astăzi. De data aceasta, cei trei protagoniști se aventurează în Mauritania pentru a călca pe urmele celei mai dificile competiții de rally-raid din lume, Raliul Paris – Dakar.

9. Filmul „Gran Turismo”, care a rulat în cinematografe în vara anului trecut, are astăzi premiera pe platforma de streaming HBO Max. Inspirat dintr-o poveste reală, filmul prezintă povestea lui Jann Mardenborough, un tânăr care are șansa să-și împlinească un vis ce părea de neatins. Pasionat până la obsesie de jocul video Gran Turismo, Jann câștigă o serie de competiții organizate de Nissan, iar asta îl pune la volanul unei mașini de curse reale și îi dă șansa să participe la curse oficiale.

10. Documentarul „Can I Tell You a Secret?” are premiera pe platforma de streaming Netflix miercuri, 21 februarie și spune cazul unor femei din Marea Britanie care au fost ținta unui stalker care le-a hărțuit online până când a fost adus în fața justișiei în 2022.

Ți-ar mai putea plăcea
Filmul The Bikeriders cu Tom Hardy are premiera la cinema – Cronica de Divertisment
Al patrulea sezon al serialului “Fargo” va putea fi urmărit pe HBO Go de joi, 1 aprilie – Cronica de Divertisment