Sondaj: 86% dintre americani cred că Biden, care are 81 de ani, este prea în vârstă pentru al doilea mandat – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Alexanfru Rafila, a anunțat că numărul cazurilor de gripă a scăzut cu 15 la sută în ultima săptămână, el precizând că speră ca până la sfârşitul lunii februarie să se ajungă la nişte valori care să fie gestionabile fără probleme. (News.ro)

2. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi-a anunţat, duminică, intenţia de a candida la alegerile europene pe listele PSD, candidatura sa fiind aprobată deja de PSD Sector 2. Rafila a precizat că urmează să se pronunţe şi PSD Bucureşti, după care conducerea naţională PSD va definitiva lista partidului. (News.ro)

3. Un număr de 71.241 de firme au fost radiate la nivel național, în 2023, cu 3,26% mai puține comparativ cu anul anterior, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului. (Profit.ro)

4. „Orice sugestie că aliaţii nu se vor apăra reciproc subminează întreaga noastră securitate, inclusiv pe cea a SUA, şi îi expune pe soldaţii americani şi europeni unui risc sporit”, a declarat duminică secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o declaraţie, ca reacţie la comentariile lui Donald Trump. (News.ro)

Din Cronica de Carte: Romanul „Ne vedem în august” al lui Gabriel Garcia Marquez va avea lansarea internaţională în 6 martie, iar în România va apărea la Editura Rao. Volumul este un text inedit, care încă nu a văzut lumina tiparului, fiind păstrat de familia autorului până acum, când se împlinesc 10 de ani de la moartea sa. (News.ro)

5. Preşedintele american Joe Biden i-a cerut duminică premierului israelian Benjamin Netanyahu să nu lanseze o operaţiune militară la Rafah, în Fâşia Gaza, „fără un plan credibil şi realist” pentru protejarea populaţiei. (Digi24)

6. Companiile din tehnologie au făcut 34.000 de concedieri de la începutul anului, pe măsură ce investițiile lor se concentrează către noi domenii, cum ar fi “generative artificial intelligence”. 138 de companii din tehnologie au făcut concedieri anul acesta. Anul trecut, 263.000 de locuri de muncă au fost reduse în acest sector. (FT)

7. Investitorii din retail retrag mai mult de 1 miliard de euro pe lună din fondurile imobiliare care activează în Europa, din cauza cererii în scădere și a creșterii costurilor de împrumut care produc îngrijorări cu privire la evaluările proprietăților comerciale. (Bloomberg)

8. Pentru prima oară, sondajele de opinie o dau câștigătoare, în turul doi al alegerilor prezidențiale, pe candidata de extremă dreaptă Marine Le Pen. Alegerile prezidențiale din Franța vor avea loc în 2027. (Link)

Din Cronica Sportivă: Chinezul Pan Zhanle a scris istorie în prima zi de bazin la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Doha, el doborând recordul lui David Popovici la 100 de metri liber. News.ro

9. Joe Biden este prea bătrân pentru un nou mandat la Casa Albă, consideră o majoritate covârșitoare a americanilor chestionați într-un sondaj ABC News/Ipsos. Potrivit sondajului, care a fost publicat duminică, 86% dintre americani cred că Biden, care are 81 de ani, este prea în vârstă pentru a mai servi un mandat. 59% dintre cei chestionați au spus că atât Biden, cât și fostul președinte Donald Trump, care are 77 de ani, sunt prea în vârstă pentru a ocupa postul. (Politico)

10. Kansas City Chiefs a devenit prima echipă, din ultimii 19 ani, care a câștigat două Super Bowl-uri consecutiv, după ce au învins San Francisco 49ers cu 25-22 în prelungiri. Kansas City Chiefs a câștigat trei din ultimele cinci Super Bowl-uri. (CNN)

Fotografia dimineții – Capul lui C-3PO, folosit în „Star Wars: Return of the Jedi”, va fi scos la licitație. Valerie Macon / AFP / Getty:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – bulgarii au decis că tratatul european pentru combaterea violenței împotriva femeilor încalcă constituția
Joe Biden: SUA nu va trimite trupe în Ucraina – Cronica dimineții