O analiză arată că lectura digitală ar putea afecta în mod negativ abilitățile copiilor de înțelegere a textelor – Cronica de Carte

1. Au fost anunțate datele de desfășurare ale edițiilor Salonului de carte Bookfest pentru anul 2024. Astfel, ediția de la București va avea loc între 29 mai – 2 iunie, iar cea de la Timișoara între 21-24 martie. De asemenea, au fost anunțate perioadele de desfășurare pentru Cluj-Napoca (3-6 octombrie) și Brașov (31 octombrie – 3 noiembrie), în vreme ce pentru Chișinău și Târgu Mureș, datele nu sunt încă oficial confirmate. (Link)

2. „Stela” de Simona Goșu, „Acasă, departe”, de Adrian G. Romila (ambele, la Editura Polirom), „Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, de Maria Orban (Editura Nemira) și „Murmur”, de Mircea Pricăjan (Editura Humanitas) sunt printre cărțile cele mai reprezentative ale ficțiunii românești din 2023, în viziunea criticului literar Victor Cobuz. (Blog Cărturești)

3. Pe TikTok, literatura a devenit unul dintre cele mai importante subiecte din 2020. Eticheta #BookTok are peste 200 de miliarde de vizualizări, deoarece creatorii de conținut încarcă recenzii, scenete și alt conținut legat de cărți, iar acest lucru are un impact pozitiv asupra industriei editoriale, ajutând la creșterea vânzărilor de cărți și la promovarea unor autori noi. (Euronews.ro)

4. „Until August”, de Gabriel García Márquez, „Long Island”, de Colm Tóibín și „You Are Here”, de David Nicholls, sunt printre cele mai așteptate 45 cărți din anul 2024, în viziunea celor de la BBC, în vreme ce „James”, de Percival Everett, „The Morningside”, de Téa Obreht și „A Great Country”, de Shilpi Somaya Gowda, sunt printre cele mai bune și așteptate 35 de cărți ale anului, în viziunea revistei Elle.

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Institutul Cultural Român alocă 1,8 milioane de lei pentru traducerea cărţilor româneşti în străinătate (News.ro);

-Editurile care activează ca IMM-uri pot cere, în curând, un ajutor de minimis de până la 50.000 euro pentru a-și dezvolta activitatea de realizare a ebook-urilor și audiobook-urilor (Avocatnet);

-Romanul „O formă de viaţă necunoscută” (Editura Polirom), de Andreea Răsuceanu, va apărea în limba bulgară la ICU Publishing, în traducerea Lorei Nenkovska (News.ro);

-Din iunie 2023, pentru fiecare exemplar achiziționat al cărții „La Maker of Stars”, de Mélissa Da Costa, au fost donați UNICEF 2 euro, iar zilele acestea s-a sărbătorit o donație totală de 400.000 de euro, prin colaborarea dintre UNICEF Franța și Le Livre de Poche (ActuaLitte).

6. O analiză recentă dezvăluie că lectura digitală ar putea afecta în mod negativ abilitățile copiilor de înțelegere a textelor. Lectura digitală îmbunătățește abilitățile de înțelegere, dar efectul benefic este între șase și șapte ori mai mic decât cel al citirii pe suport de hârtie. Autorii recomandă părinților și profesorilor să limiteze timpul copiilor la conținutul digital sau cel puțin să pună accent pe cărțile în format de hârtie sau pe cele electronice (care sunt citite pe ebook readers cu ecrane cu cerneală). (Big Think)

7. „The FerryMan”, de Justin Cronin, „Starter Villain”, de John Scalzi, „System Collapse”, de Martha Wells și „Translation State”, de Anne Leckie, sunt printre cele mai bune 10 cărți de SF ale anului 2023. (BookRiot)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află volumul „Fourth Wing”, de Rebecca Yarros (a 38-a săptămână în top); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „Killers of the Flower Moon”, de David Grann (a 112-a săptămână în top), ecranizarea acestei cărți fiind lansată anul trecut în cinematografe. O noutate interesantă în top, la categoria ficțiune, volumul „The Fury”, de Alex Michaelides, tradusă deja la Editura Litera. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Între două lumi. Monahismul ortodox şi modernitatea, de Mirel Bănică, Editura Polirom

-de piele ne va fi cel mai dor, de Mihai Manole, Editura Tracus Arte

-Cartea plângerii, de Andrei Ruse, Editura Hyperliteratura

-Povestiri din Orient, de Grete Tartler, Editura Polirom

-Sculptând în timp, de Andrei Tarkovski, Editura Nemira

-Călătorii în sălbăticie. Viața secretă a unui cameraman, de Gavin Thurston, Editura Pilot Books

-Sub cerul liber, stăm în lumină, de Barbara Kingsolver, Curtea Veche Publishing

-Mâine în bătălie să te gândești la mine, de Javier Marías, Editura Litera

-Un copil pentru Rosemary, de Ira Levin, Editura Art

10. Pe scurt, din lumea literară:

-La doar câteva zile după ce i-a succedat mamei sale, Margrethe a II-a, la tronul Danemarcei, noul rege Frederik al X-lea şi-a dezvăluit, pe neaşteptate, memoriile. Un veritabil bestseller, „Kongeord” se vinde rapid. Librăria daneză Saxo a declarat pentru BBC că a vândut 25 de exemplare pe oră de la lansare (News.ro);

-Luni, 29 ianuarie, de la ora 19:00, la Bistro Carusel, va avea loc Clubul de carte Bibliobibulii, în care se va discuta cel mai recent roman de Jonathan Franzen, „Crossroads”, publicat în 2023 la Editura Polirom (Link eveniment);

-Editura Scholastic va publica pe 1 octombrie o ediție ilustrată a romanului „Jocurile Foamei” (BookSeller);

-Elton John va publica pe 24 septembrie volumul „Farewell Yellow Brick Road: Memories of My Life On Tour”, despre turneul său de adio (Publishers Weekly);

-Au fost anunțate nominalizările la Premiul Edgar Allan Poe pentru anul 2024, destinat cărților polițiste, de suspans și thrillere (Kirkus Reviews);

-7 cărți despre trădări scandaloase (Electric Literature);

-46 de cărți care au schimbat lumea (Mental Floss).

Fotografia ediției: Orașul Râşnov are oficial primul manual de istorie locală creat special pentru elevi, în urma unei iniţiative în colaborare între Asociaţia Mioritics, Primăria Râşnov şi Hands on History (Norvegia), printr-un proiect cu granturi norvegiene. Sursa: Edupedu.ro.

Ți-ar mai putea plăcea
A șaptea ediție a Festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim“ – Cronica de Carte
Margaret Atwood și Bernardine Evaristo, câștigătoarele Premiului Booker 2019 | Începe FILTM 2019 – Cronica de Carte