Mai mulți europarlamentari cer „ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia” – Cronica serii

1. Banca Națională a României estimează că economia va înregistra o dinamică mai ridicată în trimestrele IV din 2023 și I din 2024 decât estima anterior, pe fondul unei reveniri a consumului, în timp ce din piața muncii, unde au mai scăzut tensiunile, există în continuare presiuni de creștere a salariilor, care să alimenteze inflația. Riscurile principale semnalate de BNR țin de politica fiscală și de dezechilibrul extern, care pun sub pericol și stabilitatea cursului de schimb leu/euro. (Profit.ro)

2. Europarlamentarii români Dacian Cioloş şi Vlad Gheorghe, împreună cu europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos şi parlamentarul bulgar Daniel Lorer îi recomandă ministrului imigraţiei şi azilului din Grecia, într-o scrisoare comună, să propună în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne „ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia”. (News.ro)

3. Liderii Coaliției au discutat o nouă variantă de comasare a alegerilor. De această dată, PSD și PNL iau în calcul să organizeze alegerile locale cu trei luni mai devreme, pe 9 iunie, odată cu alegerile europarlamentare. Miza acestei comasări este din nou maximizarea rezultatelor și procentelor pe care le au ca partide-sistem. (Hotnews)

4. Farmaciștii îi cer ministrului Sanatatii să retragă ordinul care permite vânzarea de antibiotice fără rețetă. Farmacistul este cel care poate şi trebuie să decidă dacă un pacient se confruntă sau nu cu o situaţie de urgenţă și astfel trebuie să primească tratament pe bază de antibiotice fără a avea rețetă emisă de un medic spcialist, a afirmat preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bucureşti, Simona Negreş. (Libertatea)

Din Cronica de Tehnologie: Tesla ar avea în dezvoltare un crossover compact, care poartă numele de cod „Redwood” și ar urma a fi lansat în iunie 2025. Pe surse, compania ar avea în vedere producerea a 10.000 de vehicule pe săptămână. Anterior se vehicula că Tesla plănuiește lansarea a două noi mașini electrice, din care să vândă cinci milioane de exemplare pe an. (Engadget)

5. PSD este creditat cu 31% din voturi la alegerile europarlamentare, PNL cu 21%, AUR cu 19%, iar Alianţa Forţa Dreptei-PMP-USR cu 14%, indică datele unui sondaj Avagarde la comanda PSD. Marcel Ciolacu este politicianul cu cea mai mare cotă de încredere, 26%, urmat de Diana Şoşoacă şi de George Simion, fiecare cu 23%. (News.ro)

6. Preşedinta CEDO, Síofra O’Leary, a precizat că plângerile venite din cinci ţări cumulează peste 75% din dosarele în aşteptare, respectiv Turcia (34,2 %), Rusia (18,2 %), Ucraina (12,8 %), România (6,1 %) şi Italia (4 %). (G4Media)

7. Economia SUA a crescut cu 3,1% anul trecut, peste așteptările analiștilor. În trimestrul 4, PIB-ul SUA a crescut cu un ritm anual de 3,3%. (WSJ)

8. Ministrul israelian de Finanţe, Bezalel Smotrich, de extremă dreaptă, a acuzat joi Qatarul, unul dintre actorii-cheie în negocierile cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, că este „responsabil” pentru atacul din 7 octombrie. (Digi24)

9. Datele preliminare ale companiei de consultanță JATO Dynamics arată că Tesla Model Y a reușit performanța de a depăși două modele Toyota în clasamentul mondial al vânzărilor din 2023 și să devină cea mai bine vândută mașina din lume. (Economica)

10. Guvernul britanic susține că o participație la Vodafone deținută de un grup din Emiratele Arabe Unite reprezintă un risc de securitate națională și a cerut companiilor să ia măsuri pentru a-l reduce. „Pachetul de acțiuni deținut de Emirates Telecommunications/e& prezintă riscuri, având în vedere importanța Vodafone pentru sectorul telecomunicațiilor din Marea Britanie și rolul său de furnizor al departamentelor guvernamentale.” (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – PNL a anuntat ca este pregatit sa guverneze, UDMR nu a decis daca va vota motiunea de cenzura
Știrile pozitive ale anului 2019. Aprilie