Cronica Sportiva: 38 km/h a fost viteza lui MBappe la sprintul din care a marcat primul gol cu Monaco

1. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că drepturile de televiziune pentru meciurile din Liga I au fost cedate pe 5 ani către compania eAd la pachet cu drepturile comerciale pentru suma de 28 de milioane de euro, plus TVA, pentru un sezon. „În acest contract s-au stabilit reguli foarte clare pentru programare şi s-au stipulat orele şi zilele de disputare a meciurilor din Liga I. Există mai multe criterii de stabilire a orelor în funcţie de anotimp. În ceea ce priveşte grila, ea rămâne neschimbată, adică 30% din bani vor ajunge la cluburi în mod egal şi 70% din bani se vor acorda în funcţie de criteriile sportive”, au declarat oficialii LPF.

2. Gigi Becali a declarat că va încerca să-i aducă la FCSB pe antrenorul Gheorghe Hagi şi pe fiul acestuia, Ianis Hagi. Becali l-a criticat din nou pe antrenorul Mihai Teja: „De când a venit el, nu mai stau ăştia în ghete deloc” si a mai afirmat că este posibil ca Teja să nu aibă metodele cele mai bune de pregătire.

3. Alexandra Cadantu, locul 235 in clasamentul WTA, a reusit sa o invinga pe fosta semifinalista de la US Open, Shuai Peng, in cadrul turneului de la An-Ning (China): 6-4, 1-6, 6-3. Alexandra a inceput bine acest an si are in palmares doua semifinale si o finala in circuitul ITF W25. Anul trecut, ea a organizat o strangere de fonduri pentru a putea continua sa joace la un nivel inalt, dar a reusit sa obtina doar putin peste 400 de euro!!!

4. Aseara s-a incheiat etapa a 6-a a Ligii 1 paly-off/out. Poli Iasi a remizat cu Chaijna, 1-1, iar Dinamo a invins FC Botosani cu 1-0 printr-un gol marcat in min. 88 in fata a doar 1.000 spectatori. Cu 4 etape inainte de finalul play-off-ului, CFR este lider 5 puncte in fata FCSB.

5. Petrolul inchide azi la Mioveni etapa a 31-a a Ligii secunde intr-o tentativa disperata de a prinde macar locul de baraj. Situatia in clasament este urmatoarea: 1. Clinceni 73p, 2. Chindia 67p (locurile 1 si 2 asigura promovarea directa) 3. U Cluj 66p (loc care va juca baraj cu locul 12 din L1). 4 Snagov 63 p si 5. Petrolul 59 p … Au mai ramas de jucat 7 etape.

6. MBappe a devenit cel mai tanar jucator francez marcator a 30 de goluri intr-un sezon de Ligue 1. Cifrele fotbalistului de 20 de ani sunt ametitoare in acest sezon: 36 de goluri si 17 assisturi in 40 de meciuri. 38 km/h a fost viteza atinsa de MBappe la primul gol din partida cu Monaco, 3-1, in aceasta etapa.

7. Mijlocașul Rachid Ait-Atmane va pleca la finalul acestui sezon de la Dinamo. „Da, asta este. Cine va merita să îmbrace tricoul lui Dinamo va rămâne. De restul ne vom despărți. Aceasta este viaţa de fotbalist. Trebuie să te ridici la standardele lui Dinamo”, a confirmat Ionel Dănciulescu la TV Telekom Sport.

8. Titularizat de Carlo Ancelotti in partida cu Atalanta, din Serie A, Chiriches nu a rezistat pe teren decat 10 minute, accidentandu-se la umar. Napoli apierdut acasa cu 1-2.

9. Antwerp, antrenată de Ladislau Boloni, a remizat ieri pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Bruges. În primele patru etape, Antwerp a înregistrat o înfrângere şi trei victorii. Antwerp ocupă locul trei în clasament, cu 35 de puncte, iar FC Bruges este pe doi, cu 38 de puncte. Lider este Genk, cu 44 de puncte.

10. Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu şi echipa sa de expediţie au ajuns la 4.700 de metri, la tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri (8.167 metri), pe care vor să deschidă o nouă rută. Aceasta este cea de-a 21-a expediţie internaţională a lui Colibăşanu şi cea de-a 16-a în Himalaya. Horia Colibăşanu este sportiv de performanţă, alpinist de mare altitudine, având în palmares ascensiuni de succes pe opt din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

Ți-ar mai putea plăcea
Roger Federer a anunţat că nu va participa la Australian Open – Cronica Sportivă
Dayana Yastremska a fost suspendată provizoriu din circuitul de tenis, după ce a fost depistată pozitiv – Cronica sportivă