The Economist: România va avea cel mai rapid ritm de creștere a economiei în Uniunea Europeană, până în 2028 – Cronica dimineții
1. România va avea cel mai rapid ritm de creștere a economiei în Uniunea Europeană, chiar până în 2028, cu o creștere economică medie de peste 3%, prevede The Economist. (Profit.ro)
2. Alimentele de bază pe care le consumam au înregistrat creșteri mari de preț. Coșul minim de cumpărături – pâine, lapte, ouă, orez, brânză, carne, fructe și legume – s-a scumpit cu aproape 18% față de începutul anului trecut, de două ori mai mult decât a crescut salariul minim în aceeași perioadă. (Digi24)
3. Liderul PNL Bucureşti, ministrul Sebastian Burduja, a declarat că îşi asumă candidatura la Primăria Capitalei, el precizând că este în fişa postului său, după ce a preluat şefia organizaţiei PNL Bucureşti. ”I-am spus public domnului Nicuşor Dan: Vrei să o baţi pe Firea? Trebuie să mă baţi mai întâi pe mine. Haide să facem alegeri primare. Nu mi-a răspuns”. (News.ro)
4. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat miercuri seară că va candida din nou la Primăria Sectorului 2 la viitoarele alegeri. În ceea ce privește Primăria Capitalei, el a explicat că „în acest moment varianta cea mai bună este clar Nicușor Dan”. (Digi24)
Din Cronica de Tehnologie: Fostul CEO Toyota, Akio Toyoda, crede că mașinile electrice nu vor depăși vreodată mai mult de 30% din piață, acesta fiind de părere că restul pieței va fi reprezentat de mașini pe benzină, hibride și pe hidrogen. Remarcile vin pe fondul criticilor la adresa companiei, care este acuzată că a rămas în urmă în ceea ce privește tranziția la mașini electrice. (Bloomberg)
5. Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru de externe al Moldovei. Oficialul de la Chișinău a precizat că a luat decizia de a demisiona cu „un amalgam de sentimente”, dar este mândru de realizările obținute alături de președinta Maia Sandu în cei doi ani și jumătate de mandat în fruntea diplomației moldovene. (Libertatea)
6. Guvernul premierului Donald Tusk a aprobat miercuri un proiect de lege pentru restabilirea accesului la contracepția de urgență fără prescripție medicală, anulând o restricție introdusă de guvernul naționalist anterior în 2017. (Hotnews)
7. Sondajele de opinie din toate cele 27 de state membre ale UE arată că partidele radicale de dreapta sunt pe cale să ajungă pe primul loc în nouă țări, inclusiv în Austria, Franța și Polonia. Prognozele privind clasarea pe locul doi sau trei în alte nouă țări, printre care Germania, Spania, Portugalia și Suedia, ar putea produce pentru prima dată o coaliție majoritară de dreapta în parlament, formată din creștin-democrați, conservatori și dreapta radicală. (G4Media)
8. Mai mult de o treime dintre americani (35%) cred că Israelul comite genocid împotriva palestinienilor, conform unui sondaj Economist/YouGov publicat miercuri. (TheGuardian)
Din Cronica Sportivă: Atletico Madrid a anunţat că a obţinut serviciile portarului Horaţiu Moldovan, pe care l-a transferat de la FC Rapid.
9. Tesla a avertizat că creșterea vânzărilor pentru vehiculele sale electrice va fi „considerabil mai mică” în 2024 decât anul trecut, deoarece cererea consumatorilor va scădea în timp ce concurența se va intensifica. Elon Musk a declarat că Tesla se pregătește să înceapă producția unei noi mașini cu costuri mai mici în a doua jumătate a anului 2025. (FT)
10. Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Balázs Izsák, susține că proiectul de lege cu privire la acordarea de autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc, care în decembrie a fost respins de Parlamentul României în cadrul unei proceduri de urgenţă, trebuie înaintat din nou organului legislativ după alegerile parlamentare care urmează să aibă loc la sfârşitul anului curent. (News.ro)
Fotografia dimineții este fotografia câștigătoare la categoria funny a concursului The Nature Photography Contest 2023. Monday, by Panisara Sripratoom: