Festivitățile de Crăciun din Betleem au fost anulate în acest an, din cauza războiului – Cronica dimineții

Sărbători liniștite!

1. Festivitățile de Crăciun din Betleem au fost anulate în acest an, din cauza războiului, iar miile de turiști și pelerini care în mod normal s-ar fi aflat în Piața Ieslei din oraș au fost înlocuiți cu o atmosferă de tristețe și război. (Digi24)

2. Liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu şi senatorul AUR Gheorghe Adrian Catană au depus, la Senat, un proiect de lege care prevede că primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor Capitalei, cât şi consilierii locali, consilierii judeţeni, senatorii, deputaţii şi europarlamentarii nu pot fi aleşi şi nu pot exercita aceste funcţii mai mult de două mandate consecutive. (News.ro)

3. La trei ani de mandat, președinta Republicii Moldova Maia Sandu anunță că va candida pentru un nou mandat și a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum pentru aderarea la UE. (Hotnews)

4. Anul 2024 va marca pentru Dacia nu doar momentul lansării comerciale a noului Duster 3, ci și alte două evenimente importante. În primul rând, toamna va aduce premiera celui de-al doilea SUV în familia Dacia, Bigster, iar pe segmentul electric, Spring va primi un facelift important. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: Editorii Literary Hub au realizat lista listelor celor mai bune cărți ale anului 2023, analizând și adunând cărțile menționate în 62 de liste ale celor mai cunoscute 48 de publicații din lume. Astfel, cărțile anului 2023 sunt „The Heaven & Earth Grocery Store”, de James McBride (menționată în 20 de liste), respectiv „Chain-Gang All-Stars”, de Nana Kwame Adjei-Brenyah, „The Wager”, de David Grann, și „Impostorul”, de Zadie Smith (la noi, la Editura Litera), trecute în 19 topuri. (Literary Hub)

5. În SUA, pentru prima oară din aprilie 2020, indicele prețurilor pentru cheltuielile de consum personal a scăzut cu 0,1% în noiembrie față de luna precedentă. În ritm anual, prețurile au crescut cu 2,6%, nu departe de țintă de 2% a Rezervei Federale. (WSJ)

6. Papa Francisc a anunţat duminică, în Ajunul Crăciunului, că se gândeşte la ”cei care suferă” în ”Palestina, Israel, Ucraina”. (G4Media)

7. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins speculațiile conform cărora SUA influențează strategia de război a Israelului. El a declarat că i-a transmis președintelui Biden că armata israeliană va continua să lupte în Gaza până când obiectivele vor fi atinse. (NYTimes)

8. Un petrolier care naviga în Oceanul Indian a fost atacat de o dronă lansată din Iran, potrivit armatei americane. Pentagonul a anunțat că petrolierul Chem Pluto a fost lovit sâmbătă, la aproximativ 200 de mile marine de coasta Indiei, de „o dronă de atac unidirecțională trasă din Iran”. (FT)

Știrea Hope.ro – Agent Green: 29.058 hectare de păduri de la Băile Herculane au fost salvate în instanţă

9. Sir Jim Ratcliffe a perfectat un acord pentru a cumpăra o participaţie minoritară la Manchester United. Miliardarul britanic a cheltuit puţin peste 1 miliard de lire sterline pentru a achiziţiona 25% din club şi controlul operaţiunilor fotbalistice. El va investi încă $300 de milioane în infrastructura de pe Old Trafford. (News.ro)

10. Actorul Kevin Spacey a declarat, într-un interviu cu Tucker Carlson, ca Netflix există datorită lui. “Eu i-am pus pe hartă și ei au încercat să mă bage în pământ”, a declarat Spacey referindu-se la serialul “House of Cards” și la concedierea sa de către Netflix după acuzațiile de agresiune sexuală. (Variety)

Fotografia dimineții – O scenă a Naşterii, la o biserică, cu două mame ale pruncului Isus în loc de Maria şi Iosif, i-a înfuriat pe catolicii şi politicienii conservatori din Italia:

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană: Economia României va crește mai rapid în acest an comparativ cu avansul preconizat anterior – Cronica dimineții
Iohannis: PNL va fi principalul partid al unei coaliţii care va guverna România mult mai bine – Cronica dimineții