Puterea instalată cumulată a panourilor fotovoltaice deținute de prosumatori se apropie ce cea a reactoarelor nucleare de la Cernavodă – Cronica dimineții
1. Principala provocare cu care se confruntă românii este legată de creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai, conform Eurobarometrului de toamnă 2023. Faţă de începutul anului, procentul celor care o consideră principala provocare a scăzut progresiv în fiecare trimestru. Românii nu mai consideră situaţia financiară a propriei gospodării drept a doua cea mai importantă provocare din viaţa lor, deoarece preocuparea privind sănătatea a crescut, reuşind să o depăşească pe cea de natură economică. (G4Media)
2. Puterea instalată cumulată a panourilor fotovoltaice deținute de prosumatori la finalul lunii octombrie era de 1.300 de MW, iar ANRE arată că, până la finalul anului, se va ajunge la 1.500 de MW. Spre comparație, cele două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă au în total 1.400 de MW. (Profit.ro)
3. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a fost deschisă circulaţia pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania (A3), cu o lungime de 15,7 kilometri. ”De astăzi, municipiul Târgu Mureş va avea legături directe pe autostradă până în apropierea municipiului Cluj-Napoca (nodul Gilău), dar şi cu municipiile Turda, Sebeş, Sibiu şi Deva”. (News.ro)
4. Proiectul denumit „Autostrada Litoralului”, care face legătura, prin Techirghiol, între A2 și stațiunile din sudul litoralului, a primit ultimul aviz, înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern. Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea 30,59 km lungime traseu și 2 benzi de circulație pe sens. (Profit.ro)
5. De la 1 ianuarie se extinde programul de compensare cu 90% a preţului medicamentelor pentru pensionari. Vor beneficia de compensare toți pensionarii cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, comparativ cu 1.608 lei pe lună în prezent. (News.ro)
Din Cronica de Turism: Stațiunea Bardonecchia din Italia a devenit cea mai accesibilă stațiune de schi din Europa în acest an din punct de vedere financiar, potrivit unui studiu realizat de agențiile de turism din Marea Britanie. Este pentru prima oară din 2019 când stațiunea de schi Borovets din Bulgaria este detronata de pe prima poziție a acestui top, care a luat în calcul prețurile pentru accesarea pârtiilor, costurile de închiriere pentru echipamente sau prețurile pentru un prânz și pentru băuturi din 36 de țări europene. (Schengen Visa Info)
6. Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea depusă de un dezvoltator imobiliar privind dizolvarea pe cale judecătorească a Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, fondată de Nicuşor Dan în urmă cu 15 ani. Decizia nu este definitivă. (Digi24)
7. Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR) a cerut Israelului să deschidă o anchetă cu privire la ”posibila comitere a unei crime de război” de către forţele armate israeliene în Fâşia Gaza. Israelul a respins cererea ca fiind ”părtinitoare”. Agenţia ONU face referire la uciderea a ”11 bărbaţi palestinieni neînarmaţi” în oraşul Gaza. Militarii israelieni ”ar fi despărţit bărbaţii de femei şi copii, iar apoi ar fi tras şi omorât 11 bărbaţi (…) sub privirile membrilor familiilor lor”, potrivit unor mărturii difuzate de Observatorul EuroMed al Drepturilor Omului. (News.ro)
8. Începând de joi seară, transportul în comun va fi gratuit pentru cei 500.000 de locuitori ai metropolei Montpellier din sudul Franţei, una dintre cele mai mari colectivităţi europene care s-au angajat într-un astfel de demers. (Hotnews)
9. Lacrimile umane ar conține o substanță care atenuează agresivitatea, potrivit cercetătorilor, care cred că picăturile au evoluat în timp pentru a proteja bebelușii ce plâng atunci când suferă. Adulmecarea lacrimilor emoționale ale femeilor a redus agresivitatea bărbaților cu peste 40% în testele computerizate și a determinat schimbări corespunzătoare în creier, deși oamenii de știință din spatele studiului cred că toate lacrimile umane ar avea un efect similar. (TheGuardian)
10. Jucătoarea de tenis Simona Halep, 32 de ani, suspendată 4 ani pentru dopaj, a declarat că antrenorul francez Patrick Mouratoglou i-a distrus cariera, „chiar dacă ce s-a întâmplat n-a fost cu intenție”. “Da. Ei sunt cei care mi-au dat acest supliment. Și din cauza acestei greșeli, greșeala lor de fapt, eu sunt singura persoană care plătește: o carieră de 25 de ani distrusă!” (Libertatea)
Fotografia dimineții – Palestinienii din Fâșia Gaza stau la coadă pentru mâncare și ajutor umanitar. Abed Zagout/Anadolu/Getty Images: