“Barbie” poate fi urmărit de astăzi pe platforma de streaming HBO Max – Cronica de Divertisment

1. Filmul pentru familie “Wonka” bazat pe cartea pentru copii “Charlie și fabrica de ciocolată” scrisă de Roald Dahl este premiera săptămânii în cinematografele din România. Producția spune povestea îndrăgitului personaj Willy Wonka, cel mai mare inventator, magician și producător de ciocolată, care este interpretat de Timothée Chalamet.

2. Filmul românesc “Visul” poate fi urmărit de astăzi la cinema. Un artist ocolit de succes este trimis la penitenciar pentru a regiza o piesă de teatru, iar deținuții se străduiesc să fie selecționați în cadrul festivalului de teatru de penitenciar, întrucât fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.

3. Animația japoneză “The Boy and the Heron” (“Băiatul și stârcul”) are de asemenea premiera pe marile ecrane și spune povestea unui băiat de 12 ani care pornește într-o aventură cu un stârc vorbitor pentru a nu se mai gândi la dispariția mamei sale.

4. Documentarul “Face to Face with ETA: Conversations with a Terrorist” are astăzi premiera pe platforma de streaming Netflix. Producția include un interviu în exclusivitate cu Josu Urrutikoetxea, cunoscut drept Josu Ternera, unul dintre oamenii cheie ai organizației teroriste ETA, care explică momentele majore din viața ETA până la dizolvarea din 2018.

5. Filmul de acțiune și comedie “The Family Plan” are astăzi premiera pe platforma de streaming Apple TV+. Mark Wahlberg interpretează rolul unui fost asasin care acum este un dealer de mașini de succes și și-a întemeiat o familie. Trecutul îl ajunge însă din urmă și este nevoit să-și ia familia într-o călătorie cu mașina.

  • 6. Filmul “Barbie”, care a avut premiera în cinematografe în vara acestui an, poate fi urmărit de astăzi pe platforma de streaming HBO Max. Filmul este bazat pe celebrele păpuși Barbie produse de Mattel. Margot Robbie și Ryan Gosling interpretează rolurile lui Barbie și Ken, care încep o călătorie de cunoaștere după ce sunt expulzați din tărâmul fantastic Barbieland.

7. Noul serial fantastic “Percy Jackson and the Olympians” (“Percy Jackson și Olimpienii”) va avea premiera pe serviciul de streaming Disney+ miercuri, 20 decembrie. Bazat pe seria de romane scrisă de Rick Riordan, serialul spune povestea semi-zeului Percy Jackson în vârstă de 12 ani care trebuie să călătorească prin America pentru a returna șurubul maestrului Zeus și pentru a opri astfel un război.

https://www.youtube.com/watch?v=uHb7au6Gmls

8. Netflix a anunțat un eveniment sportiv pe care îl va transmite în direct: “The Netflix Slam“, un meci demonstrativ de tenis între doi dintre cei mai buni jucători din circuitul masculin ATP: Rafael Nadal și Carlos Alcaraz. Meciul demonstrativ va avea loc în Las Vegas și va fi transmis în direct în 3 martie 2024 cu începere de la ora 22:00, ora României. (Netflix)

9. Documentarul “Hai, România! Povestea Generației de Aur” despre echipa națională de fotbal a României care a ajuns până în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din 1994 va avea premiera în cinematografele din România în 1 martie 2024.

10. Apple TV+ a anunțat că noul serial “Constellation” cu Noomi Rapace în rolul principal va avea premiera pe platformă în 21 februarie. Actrița cunoscută pentru rolurile din filmele SF “Prometheus” și “Alien: Covenant” va interpreta rolul unui astronaut cu probleme de viață după ce revine pe Pământ în urma unei tragedii petrecute în spațiu. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Ultimul sezon al serialului The Umbrella Academy, pe Netflix din 8 august – Cronica de Divertisment
Ultimul sezon al serialului Succession are premiera pe HBO Max în 27 martie – Cronica de Divertisment