Cronica dimineții – Lime aduce 1000 de trotinete electrice la București
1. O amnistie fiscală care să includă ştergerea penalităţilor şi dobânzilor datorate precum şi eşalonarea datoriei de bază ar putea fi adoptată de Guvern în luna Mai. Cel puțin așa își dorește ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta a declarat ieri, la Bistrița, că Guvernul este interesat să dea „o şansă în principal marilor companii publice” dar mecanismul se va aplica şi companiilor private. Ministrul Finanţelor Publice a avertizat că cei care se dovedeşte că nu şi-au plătit în acest an datoriile la stat nu vor putea beneficia de o astfel de măsură. (Hotnews)
2. Startup-ul american Lime, un serviciu care permite închirierea de trotinete și biciclete electrice, evaluat în vara anului trecut la peste $10 miliarde, va intra pe piața din România printr-un parteneriat cu Primăria București și cu o flotă de 1.000 trotinete electrice, amplasate la toate gurile de metrou, în zona adiacentă parcărilor publice, în toate parcurile și grădinile publice, lângă majoritatea teatrelor, muzeelor, bibliotecilor, cât și în zonele de promenadă. (Profit.ro)
3. România și Pakistan nu au convenit un plan concret privind un eventual transfer de muncitori pakistanezi, a precizat Ministerul Afacerilor Externe după ce în presă au apărut informații potrivit cărora România vrea să atragă peste 500.000 de muncitori din Pakistan pentru reducerea deficitului de pe piața forței de muncă. (Profit.ro)
4. În 2016, un cercetător de la Universitatea din California a descoperit documente din anul 1967 care arătau cum companiile producătoare de dulciuri au finanțat în secret studii la Universitatea Harvard care să arate cum grăsimile găsite în șuncă, unt sau uleiul de măsline erau “vinovate” pentru creșterea obezității. (TheEconomist)
5. Vanzările bicicletelor electrice în Olanda, pe primele trei luni ale acestui an, au crescut cu 44% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Ritmul de creștere este superior mediei înregistrate pe tot anul 2018, care a fost de 38%. (Link)
6. Consumul de energie al Statelor Unite a atins un record anul trecut, 80% fiind acoperit însă de combustibilii fosili. Consumul de gaze naturale și petrol a crescut în timp ce consumul de cărbune a scăzut. (Vox)
7. Procentul adolescentelor însărcinate a scăzut pentru al zecelea an consecutiv în Marea Britanie, în timp ce numărul femeilor de peste 40 de ani care nasc este în creștere. (TheEconomist)
8. Ecologiștii din Olanda au confirmat ca o femelă lup și un mascul sunt prezenți pe teritoriul țării de mai bine de 6 luni și pot fi considerați rezidenți. Ei spera ca cei doi să se împerecheze și să formeze o familie în următoarele luni. Sunt primii lupi prezenți în Olanda după 140 de ani. (BBC)
9. Două jocuri, Fortnite și Apex Legends, au generat 2,7 miliarde ore de vizionari pe platforma Twitch în primul trimestru al acestui an. Twitch este un “youtube” pentru pasionații de jocuri, deținut de Amazon, unde poți vedea cum alți utilizatori se joacă anumite jocuri. (VentureBeat)
10. 70% dintre ruși au declarat, în cadrul unui sondaj, că văd pozitiv perioadă în care Iosif Stalin a condus Uniunea Sovietică, în timp ce 46% consideră că pierderile de vieți omenești din timpul regimului său au justificare. (Link)
Bonus: iCEE.fest va anunța azi primele zeci de speakeri confirmați pentru ediția din acest an care se relansează cu un nou format sub brandul UPGRADE 100. Detalii pe www.upgrade100.com
Fotografia dimineții – Culturi de cereale la Mars Base 1, un proiect dezvoltat în deșertul Gobi pentru a analiza cum s-ar putea dezvolta viața pe planeta Marte: